Mutu a anunţat deja jucătorii care îi vor înlocui pe Marius Marin şi George Ganea

Mutu a anunţat deja jucătorii care îi vor înlocui pe Marius Marin şi George Ganea

Doar o zi îi mai desparte pe tricolori de meciul decisiv de la EURO, cu Germania. Adi Mutu nu va putea conta mâine, pe căpitanul Marius Marin şi pe atacantul George Ganea, dar „Briliantul” le-a găsit deja înlocuitori acestora.

Adi Mutu, selecţionerul reprezentativei sub 21 de ani a României, a dilvulgat, la ultima conferinţă de presă, numele jucătorilor care vor face parte din primul unsprezece tricolor, ce va fi aliniat pe teren, în faţa campioanei europene din 2019. 

În absenţa „italianului” Marius Marin, „Briliantul” va miza în linia mediană, pe serviciile lui Marco Dulca, jucătorul Chindiei Târgovişte. În atac, noul vârf de lance al naţionalei de tineret va fi Adrian Petre, cel care a fost introdus, de fiecare dată, în repriză secundă a partidelor cu Olanda şi Ungaria.  

„Mario Dulca şi Adi Petre vor intra în locul celor doi jucători suspendaţi. Vor arăta ambii din ce pastă sunt făcuţi şi vor demonstra că merită să joace la acest nivel” spune, cu multă încredere în glas, Adi Mutu. 

„Briliantul” are încredere că tricolorii vor rezista fizic

Chiar dacă unii dintre elevii săi au dat semne de oboseală după primele două confruntări din grupe, tehnicianul în vârstă de 42 de ani crede că Alexandru Măţan şi compania mau au încă benzină pentru a încurca planurile nemţilor. 

„Pentru ambele formaţii va fi dificil să evolueze din cauza oboselii acumulate până acum. E greu să joci odată la trei zile, însă echipa noastră este gata de luptă” e sigur pe el Mutu. 

Mutu îşi pune speranţele în slipirea lui Moruţan

Într-un meci în care România are nevoie de toate cele trei puncte puse în joc sau de o remiză cu multe goluri, pentru a se califica în sferturile de finală, Mutu îşi pune speranţele în fotbalistul ofensiv al FCSB-ului, Olimpiu Moruţan. 

Deşi recunoaşte că jucătorul grupării patronate de Gigi Becali nu s-a aflat în formă maximă în timpul duelului cu maghiarii, „Briliantul” se roagă ca Moruţan să se recupereze fizic până mâine şi să îşi arate adevărata sa valoare.

„Moruţan e un jucător extraordinar, cu calităţi tehnice deosebite. Probabil că la el s-a simţit oboseala. Nu i-am reproşat nimic. De la el mă aştept ca uneori să insiste pe driblinguri sau pe execuţiile sale, care, de mult ori, sunt de excepţie” a conchis selecţionerul naţionalei de tineret. 

Ne puteți urmări și pe Google News