Unii oameni pur și simplu nu se pot opri din a se scărpina după ce au fost mușcați de un țânțar. Dar nu toată lumea are mâncărimi după un astfel de incident neplăcut. Acum, o nouă cercetare, bazată pe șoareci, identifică diferențe în activitatea sistemului imunitar care pot determina dacă mușcături sunt dureroase sau nu.

Pielea este dens populată cu neuroni senzoriali, care sunt celule nervoase ce detectează schimbările din mediul înconjurător. Apoi declanșează senzații, cum ar fi durerea, ca răspuns. Atunci când o persoană întâlnește un alergen potențial, cum ar fi saliva de țânțar, acești neuroni îl detectează și pot declanșa o senzație de mâncărime ca răspuns. De asemenea, ei contribuie la activarea celulelor imunitare din apropiere. Acestea declanșează o reacție inflamatorie caracterizată prin umflături și roșeață.

Mușcăturile de țânțari și reacțiile pielii

Unele persoane care sunt expuse în mod repetat la un alergen pot dezvolta o inflamație alergică cronică. Aceasta modifică fundamental țesuturile în care se manifestă inflamația. De exemplu, celulele imunitare care răspund la alergeni pot modifica sensibilitatea nervilor, făcându-i mai mult sau mai puțin susceptibili de a reacționa la o substanță.

„Toți avem neuroni senzoriali, așa că toți putem simți mâncărimi - dar nu toți avem alergii, chiar dacă suntem înconjurați de aceiași alergeni”, a declarat autorul principal al studiului, Dr. Caroline Sokol. Acesta este profesor de alergie și imunologie la Harvard Medical School și Massachusetts General Hospital. „Deci, ce definește neuronii senzoriali care se declanșează ca răspuns la alergeni și cei care nu?” a spus acesta.

Pentru a afla, Sokol și colegii săi au expus șoarecii la o substanță chimică numită papaină. Aceasta provoacă o senzație de mâncărime care le-a indus șoarecilor nevoia de a se scărpina. Diferitelor grupuri de șoareci de laborator din cadrul studiului le lipseau diferite celule imunitare. Cercetarea a constatat că șoarecii cărora le lipsea un anumit tip de celule T nu se scărpină atunci când sunt expuși la papaină.

Celule și reacții chimice în corp

Cercetătorii au dorit să afle modul în care aceste celule, denumite celule GD3, conduc răspunsurile nervilor senzoriali. Ei au cultivat celule GD3 în laborator și le-au tratat cu o substanță chimică pentru a le face să elibereze molecule de semnalizare numite citokine. Apoi, au injectat șoareci cu sistem imunitar normal cu lichidul care conținea citokine în care au fost cultivate celulele.

Acest tratament nu a declanșat de la sine mâncărimi. Cu toate acestea, a intensificat răspunsurile șoarecilor la o varietate de alergeni, inclusiv la saliva țânțarilor. Acest lucru sugerează că ceva eliberat de celulele GD3 a intensificat mâncărimea indusă de nervi.

Comparând substanțele chimice secretate de celulele GD3 cu cele provenite de la alte celule imunitare din stratul central al pielii, cercetătorii au făcut o descoperire. Un singur factor era unic pentru celulele GD3: interleukina 3 (IL-3), despre care se știe că ajută la reglarea inflamației.

Un pas spre descoperirea unui tratament

Doar unii neuroni senzoriali au răspuns la IL-3. Aceștia au devenit mai susceptibili de a declanșa o mâncărime - un semn că citokina „pregătește” neuronii să reacționeze la alergeni. În schimb, atunci când cercetătorii au eliminat genele pentru IL-3, șoarecii nu au avut un răspuns alergic.

Prin experimente suplimentare, cercetătorii au ajuns la concluzia că IL-3 activează două semnale separate. Unul care promovează mâncărimea provocată de nervi și altul care controlează partea imună a răspunsului alergic.

Prin eliberarea IL-3, celulele GD3 au fost „absolut esențiale” pentru stabilirea pragului la care un nerv senzorial ar reacționa la un alergen, a declarat Sokol. Această reacție în lanț care implică IL-3 „ne poate oferi o nouă cale de a trata pacienții cu probleme cronice de mâncărime”, a adăugat ea.

Răspunsul imun la alergii

Cu toate acestea, până în prezent, cercetarea a fost efectuată numai pe șoareci. Astfel încât, cercetătorii nu pot fi siguri că celulele umane se vor comporta exact în același mod. Deși celulele imune ale șoarecilor din studiu au gene și proteine foarte asemănătoare cu cele umane. Aceste date sunt necesare pentru a transpune descoperirea în tratamente împotriva mâncărimii sau în modalități de a prezice cine ar putea avea un risc de alergii ridicat.

„Cu toții avem acel prieten care nu reacționează la mușcăturile de țânțari și acela care arată îngrozitor după o zi afară. Credem că IL-3 determină acest lucru în timp real. Atunci când ne uităm la mâncărimea indusă de mușcătura de țânțar - și răspunsul imun alergic care urmează - vedem că este complet dependent de aceste celule” a spus Sokol, conform Live Science .