A murit unul dintre cei mai mari interlopi. „Șarpele” era condamnat la ani grei de închisoare
- Alex Dumitrescu
- 9 martie 2019, 17:09
Fostul șef al uneia dintre cele mai mari bande de interlopi din New York, Carmine Persico, a murit, după ce a stat în inchisoare 33 de ani din cei 139 cât fusese condamnat.
Avocatul lui Persico a spus că a murit din cauza complicațiilor care apar din cauza diabetului. El avea o soșie, doi copii și 15 nepoți.
În vârstă de 85 de ani, Persico era cunoscut drept „Șarpele”, apelativ pe care îl ura.
Se crede că a continuat să-și conducă organizația ilegală din spatele gratiilor, făcându-l unul dintre cei mai longevivi mafioți din istorie.
El s-a născut în 1933, iar în adolescență a fost arestat pentru crimă.
„Din cauza reputației sale, a fost o legendă încă de la vârsta de 17 ani, iar mai târziu șef al unei organizații ilegale a devenit un erou popular în anumite zone din Brooklyn”, a declarat Edward McDonald.
Potrivit unor rapoarte, Persico a fost implicat în mai mult de 20 de crime, fie executate personal, fie făcute la comandă, informează BBC News.