Există un motiv pentru care Bucureștiul nu poate să intre în „scenariul verde”. Motivele sunt legate de aglomerație, fapt care ar putea crea probleme mari în perioada în care ar trebui să se desfășoare anul școlar 2020-2021.

„În mediul rural, spre exemplu, unde sunt mai puțini copii și structura școlii permite venirea mai multor copii la ore, bineînțeles că pot merge toți atâta timp cât localitatea se află în scenariul verde. Același scenariu verde, însă, nu poate fi aplicat pentru București din cauza infrastructurii școlare aglomerate”, a declarat directorul general al Institutului Național de Sănătate Publică, Simona Pârvu, pentru edupedu.ro.

Ea a mai precizat că „Bucureștiul intră în scenariul al doilea ca nivel de organizare [scenariul hibrid, online și față în față – N.Red.], chiar dacă rata cazurilor de coronavirus este de sub unu la mie și zona ar intra teoretic în scenariul verde”.

Șefa Inspecției Sanitare de Stat a sous pentru sursa citată că „dacă se descoperă un copil infectat, atunci se va închide sala de clasă, aceasta va fi dezinfectată, iar elevul și contacții acestuia vor sta în izolare timp de 14 zile. Dacă vorbim de un focar mai mare, atunci școala va fi închisă pe o perioadă de 14 zile.

Din punct de vedere epidemiologic, ar trebui să fie minimum trei cazuri dispersate în ture sau clase diferite pentru a închide toată școala, altfel, dacă vorbim de o singură clasă, atunci avem de a face cu un focar localizat. Nu se pune problema de a da vina pe cineva, este un virus cu transmisie comunitară, oricine îl poate lua de oriunde, important este să localizăm cât mai repede cazurile și să limităm cât mai mult transmiterea bolii.”

În acest context, un rol hotărâtor îl vor juca inspectoratele școlare. „Cel mai important rol aici îl vor avea inspectoratele școlare, conducerea școlilor, direcțiile de sănătate publică, consiliile locale, dar și ministerele Educației și Sănătății, ca școala să înceapă în cele mai bune condiții.

Este inevitabilă apariția cazurilor de coronavirus la școală, toate statele unde s-au redeschis școlile au avut cazuri în creștere, deci vor apărea focare și vor fi cazuri de îmbolnăvire, iar asta trebuie asumat de toată lumea, pentru că virusul acesta există și nu o să dispară odată cu redeschiderea școlilor. Toți cei implicați, de la autorități locale, școli, până la părinți trebuie să ia măsuri de precauție astfel încât să limităm apariția cazurilor”, a mai precizat Pârvu.