Moțiune de cenzură respinsă în Cehia

Moțiune de cenzură respinsă în Cehia

Parlamentul Cehiei a respins, joi, o moţiune de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Andrej Babis, după dezbateri care au durat mai mult de jumătate de zi.

Dezbaterile au durat 17 ore şi s-au încheiat după miezul nopţii; în favoarea moţiunii depuse de opoziţie votând doar 85 din cei 200 de deputaţi, arată Reuters. Cabinetul Babis este susţinut inclusiv de comunişti, care au refuzat să se alăture opoziţiei.

Conform presei străine, liderul partidului populist ANO, miliardarul Babis, e suspectat de fraudarea unor subvenţii europene. Bărbatul respinge orice acuzație. În acest moment, la Praga e în desfășurare un audit al Comisiei Europene privind fondurile primite de la UE şi presupusul conflict de interese în care se află premierul. Acesta urmează să fie finalizat abia spre sfârşitul anului sau la începutul lui 2020.

 Amintim și că, duminică, peste 250.000 de cehi au ieșit în stradă în capitală, cerând demisia guvernului. Se spune că acestea sunt cele mai ample manifestații din ultimele trei decenii.