Prim-ministrul Borisov a spus ferm că nu se vor mai impune restricții mari. El a dispus ca falsele știri despre înăsprirea măsurilor și introducerea unei stări de urgență să fie dezmințite de fapte.

În acest moment nu se impune introducerea stării de urgență – în jurul acestei idei s-au unit primul ministru Borisov, ministrul sănătății Angelov și inspectorul șef din sănătate, conf. dr. Anghel Kunchev, care au participat la întâlnire.

Borisov a reiterat că Bulgaria a avut cele mai blânde măsuri și că a fost printre primii care le-a relaxat, pentru că le-a luat la timp. Fără a speria oamenii, au reușit să le facă față. „Oamenii să citească datele”, a spus el. În timpul întâlnirii, s-a evidențiat că virusul se răspândește mai ușor, difuz, în lume încă nu s-a găsit un tratament și vaccin pentru acesta. În acest context, Borisov a subliniat că este extrem de important să se respecte disciplina, distanțarea și dezinfectarea.

Ministrul sănătății i-a mai spus premierului despre cele mai recente cazuri de infecție cu coronavirus în căminul de bătrâni din Ruse, iar în cazul de la Varna a fost sesizat Parchetul.

Inspectorul principal din sănătate i-a spus premierului că Bulgaria se află în urma Greciei în ceea ce privește îmbolnăvirea în Balcani. Cu mai multe cazuri sunt Serbia, Bosnia și Herțegovina, Republica Macedonia de Nord.

“Doar că, de astăzi, Grecia revine cu grupul de coordonare. Deci noi, cu cele mai blânde măsuri din Europa, suntem penultimii în Balcani”, a declarat premierul Borisov.

„Demonstrația de un milion de oameni din Germania împotriva măsurilor și cea a un milion în Israel ne arată că, după 6 luni, oboseala oamenilor este foarte mare și le va fi din ce în ce mai dificil să accepte măsuri restrictive stricte”, a declarat Angel Kunchev. Borisov a dispus să se urmărească cu strictețe plata bonusurilor pentru medici, asistente medicale, paramedici, tehnicieni de laborator și toți angajații din prima linie în lupta împotriva COVID-19.

Spitalele și echipele medicale rămân complet pregătite pentru tratamentul și diagnosticarea pacienților cu COVID-19. Au toate echipamentele necesare și sunt suficiente paturi în unitățile de terapie intensivă, a raportat ministrul sănătății, Kostadin Anghelov, la întâlnirea cu premierul.

Profesorul Anghelov a subliniat că situația în Bulgaria este sub control, există o coordonare strictă a tuturor unităților din sistem, inclusiv privind terapia intensivă pentru preluarea cazurilor. (MONITOR)