Monica Macovei: "Tăriceanu a devenit COMPLICE PENAL în cazul ŞOVA"

Monica Macovei: "Tăriceanu a devenit COMPLICE PENAL în cazul ŞOVA"

Monica Macovei a comentat cazul lui Dan Şova şi nu a ezitat să-l atace pe Călin Popescu Tăriceanu. Macovei l-a numit pe acesta din urmă “complice penal”, din cauza faptului că s-a amânat emiterea hotărârii Senatului pe baza votului prin care s-a ridicat imunitatea lui Şova, astfel încât procurorii să ceară arestarea preventivă.

"Curtea Constituţională a spus foarte clar în cazul Şova că Tăriceanu a greşit, că a fost cvorum şi că, practic, a fost cvorum, s-a votat, iar votul majoritar a fost pentru ridicarea imunităţii. Ca atare, nu mai trebuie reinterpretat nimic şi Tăriceanu trebuie să emită odată hotărârea Senatului pe baza acelui vot prin care s-a ridicat imunitatea lui Şova pentru ca procurorii să-i ceară arestarea preventivă. Tăriceanu amână de câteva săptămâni asta şi e şi el vinovat şi complice penal", a mai spus Macovei.

Macovei spune că parlamentarii vor să îl scape pe Dan Şova de Justiţie.

"Pe Dan Şova îl plimbă ca să-l scape de Justiţie, îl plimbă cu intenţie. Deocamdată, este o cerere de arestare preventivă. După ce Parlamentul spune "da", procurorul se duce la judecător şi judecătorul va decide arestarea preventivă, nu Parlamentul. În cazul Şova, amintesc că pentru el s-a cerut arestarea preventivă şi pentru că a încercat să distrugă probe, în calculatoarele din firma sa de avocatură. Acum, discutând direct pe ce s-a întâmplat, apropo şi de ieri, când au trecut în Senat acele modificări ale Codului de procedură penală şi Penal, o altă marţi neagră... Se pare că sunt pregătite zilele de marţi pentru porcăriile astea... Azi am avut două variante, una pe surse, una oficială, una neoficială, apoi amândouă oficiale, unii care au zis că să se retrimită la Senat să se voteze în plen, dar de fapt nu a fost cvorum la Comisia Juridică, deci nu e clar dacă asta e decizia, şi a doua este că s-a votat deja şi că e clar că i s-a ridicat imunitatea. Aşa cum a zis şi Curtea Constituţională, în loc să se decidă azi foarte clar asta, şi, de fapt, imediat după decizia Curţii au amânat pentru săptămâna viitoare. Deci iar trag de timp. Probabil că, în timpul ăsta, Şova, Ponta, Dragnea şi ceilalţi iar fac ceva ca să împiedice justiţia. Dar apropo de PNL care vrea să se reinterpreteze votul din Senat... Eu ştiu că la Comisia Juridică au lipsit doi din PNL. Dacă nu lipseau, poate că trecea varianta asta, poate că se adopta... Că au zis că nu au avut cvorum. Să fim serioşi! Pesediştii nu se mai opresc din a ataca justiţia şi PNL nu face opoziţie. Aici suntem. Pentru că, în realitate, şi cei din PNL vor să scape de anchete, fiindcă sunt toţi anchetaţi, şi dintr-un partid, şi din altul. De ce nu au fost azi la comisie atunci? Adică spui pe gură să facă frumos la oameni, nu faci în realitate. De ce nu au fost acolo, la Comisie, ca să fie cvorum şi să voteze şi gata?", a spus Monica Macovei la Realitatea TV.  

Monica Macovei acuză că atât PSD, cât şi PNL vor să scape de anchetele procurorilor.

"Fac un blat. Şi sunt convinsă că toţi doresc acelaşi lucru, să se modifice Codul de procedură penală, Codul penal, să scape de conflictul de interese, aşa cum au făcut marţi, să scape de anchete", a mai spus Macovei.