O monedă din România valorează cât o mașină la mâna a doua. Colecționarii plătesc bani grei
- Raluca Dan
- 21 martie 2025, 22:44

O monedă veche din România a ajuns să coste cât o mașină second-hand. Chiar dacă poate părea un obiect obșinuit, pentru colecționarii pasionați aceasta reprezintă o piesă deosebită, încărcată de valoare istorică.
Monedă din 1883, piesă rară și valoroasă pentru colecționari
Banii vechi sunt foarte valoroși, iar colecționarii îi caută constant. Cei care dețin astfel de monede pot obține sume considerabile. Recent, o monedă veche a ajuns să valoreze cât o mașină second-hand.
Moneda de 20 de lei din aur, introdusă în circulație în 1883, este o piesă rară. Având în vedere acest lucru, nu este surprinzător că proprietarul actual cere o sumă mare pentru ea.
Conform anunțului, moneda este realizată din aur de 22 de carate, are un diametru de 21 mm și o greutate de 6,452 grame. De asemenea, moneda este autentificată, iar posesorul deține documentele care atestă proveniența acesteia.
Monede rare și mașini second-hand la prețuri similare
Moneda de 20 de lei din 1883 este disponibilă la prețul de 5890 de lei. O altă monedă similară, emisă în 1890, tot din aur și tot de 20 de lei, se vinde pentru 5790 de lei.
Proprietarul pune la dispoziție ambele monede în capsule securizate, fiecare având un număr unic de înregistrare, iar autenticității acestora i se adaugă certificarea prin gradare. Prețul este fix, iar livrarea personală este disponibilă în orașe precum București și Iași.
Pentru colecționari, prețul unei astfel de monede poate părea rezonabil. Cu toate acestea, cei care dispun de puțin peste 1.000 de euro trebuie să știe că acești bani ar putea fi suficienți pentru achiziționarea unei mașini second-hand.

Mașină
În online, se găsesc numeroase anunțuri cu mașini scoase la vânzare, la prețuri de aproximativ 1.000 de euro. De exemplu, un BMW E46 330D este disponibil pentru 5.000 de lei, dar doar pentru piese. De asemenea, există și mașini funcționale la prețuri de aproximativ 1.000 de euro, cum este cazul unui Opel Astra H din 2008.
O monedă din 1999 poate ajunge la 5.000 de euro
Moneda de aur din 1883 nu este singura piesă valoroasă. O simplă căutare în online poate dezvălui și alte monede rare, mult mai scumpe. Un exemplu este moneda de 500 de lei emisă în anul 1999.
Proprietarul unei astfel de monede este dispus să o vândă colecționarilor pentru suma de 5.000 de euro. Moneda se află într-o stare foarte bună, iar prețul nu este negociabil, potrivit Fanatik.ro