
Campioana României a obținut o victorie impresionantă la Salonic, cu 2-1, în prima manșă a play-off-ului pentru optimile Europa League. Cu toate acestea, la finalul meciului, doi jucători, Alexandru Musi și David Miculescu din echipa roș-albaștrilor au avut un moment de tensiune.
Musi: Miculescu, tu ai jucat azi?
Alexandru Musi (20 de ani), mijlocașul echipei, care nu a fost folosit în meciul de la Salonic, a avut un schimb de replici cu David Miculescu (23 de ani), jucător care a fost criticat, inclusiv de patronul FCSB Gigi Becali (66 de ani), pentru evoluția sa în confruntarea cu PAOK.
În zona mixtă, imediat după meci, în timp ce se îndreptau spre autocar, Musi l-a tachinat pe Miculescu pentru prestația sa lipsită de strălucire: „Miculescu, tu ai jucat azi?”.
Musi, mustrat de Mihai Udrea
Incidentul a fost observat de toată lumea. Mihai Udrea (23 de ani), al treilea portar, a reacționat prompt și l-a mustrat pe Musi pentru comportamentul său. În acel moment, Miculescu l-a privit cu dezaprobată pe colegul său, neînțelegând motivul reacției acestuia.

FCSB. Sursa foto: Facebook
„Sunt glume între ei! Nu e nicio contră. A glumit Musi, chiar a glumit, nu se ceartă ei”, au declarat mai mulți jucători ai campioanei la câteva minute după incident.
Miculescu, înlocuit la pauză de Andrei Ghiță
Miculescu a fost înlocuit la pauză de Andrei Gheorghiță, care a avut o prestație excelentă. La doar patru minute după ce a intrat pe teren, acesta a marcat și a fost unul dintre cei mai remarcați jucători ai meciului de pe Toumba.
Oamenii au spus așa: «Pe partea stânga lor e Taison, iar Miculescu se apără foarte bine». Știți când m-am hotărât să-l scot pe Miculescu? Înainte de eliminarea lui PAOK din prima repriză, când era o minge în dreapta, la el, avea tot terenul din lume și i-a dat-o lui Crețu.
Bă, dacă tu ești atacant, îi dai mingea fundașului? Apoi eu te schimb atunci că nu mai jucăm fotbal să dăm gol, jucăm fotbal de frică, fă-te atunci fundaș și gata!, a afirmat Gigi Becali la Digi Sport.