Momente grele pentru Mihaela Borcea. A pierdut o persoană apropiată
- Mădălina Sfrijan
- 21 ianuarie 2026, 10:12
Sursa foto: facebook/Sorin RapMihaela Borcea trece printr-o perioadă extrem de dificilă, după ce a pierdut o persoană foarte apropiată, care a avut un rol important în viața ei. Fosta soție a lui Cristi Borcea și-a exprimat durerea și regretul într-un mesaj emoționant postat pe rețelele sociale, în care și-a luat rămas-bun de la „mătușa Leontina”.
Mihaela Borcea este în doliu
În postarea sa, Mihaela a povestit despre suferința îndelungată prin care a trecut mătușa sa, dar și despre legătura specială pe care o aveau.
„Draga noastră mătușă Leontina, Ai plecat mult prea devreme dintre noi, după o lungă și grea suferință. Ai luptat cu mult curaj și demnitate, iar încercările tale de a supraviețui din păcate nu au avut succes!
Ne rugăm ca Dumnezeu să te primească în lumina sa și să îți ofere pacea pe care din păcate nu ai mai cunoscut-o in această lume, acolo unde nu mai există durere, nici lacrimi, ci doar odihnă veșnică și de unde ne vei veghea cu siguranță!”, a scris ea pe Facebook.
Mihaela Borcea a adăugat că mătușa sa va rămâne mereu în amintirile celor dragi.
„Vei rămâne mereu în inimile noastre, prin amintiri, iubire necondiționată și recunoștință. Dumnezeu să te ierte,să te odihnească în pace și să-ți așeze sufletul iubitor printre îngeri!”, a fost mesajul scris de Mihaela Borcea.

Lumanare. Sursa foto: Arhiva EVz
Cu ce se ocupă în prezent
La 54 de ani, Mihaela Borcea se bucură de succes atât pe plan personal, cât și profesional, însă drumul până aici nu a fost lipsit de obstacole. Într-un interviu recent, vedeta a vorbit despre provocările cu care s-a confruntat de-a lungul timpului și despre modul în care le-a depășit.
Întrebată dacă afacerile sale au fost afectate de contextul economic și dacă a fost nevoie de ajustări, Mihaela Borcea a explicat că a simțit nevoia unor schimbări chiar înainte de recesiune.
„Am simțit nevoia să schimb anumite lucruri chiar înainte de această perioadă de recesiune și constat că foarte bine am făcut. În timpul crizei, românii cheltuie mulți bani, însă sunt mult mai atenți pe ce anume îi cheltuie. De aceea, am încercat ca și în hotelurile din Botoșani și Olimp să ofer o calitate bună a serviciilor, dar, cel mai important, să stabilesc un preț real pe care un client să îl achite”, a mai spus ea.
Mihaela Borcea are succes în afaceri
Pe lângă hoteluri, fosta parteneră a lui Borcea a investit și într-o clinică.
„La Michelle Anti-Ageing&Dental Clinic am adus tot timpul ultimele tratamente și tehnologii în materie de beauty și wellness și am încercat să acopăr latura aceasta a tratamentelor naturiste”, a continuat ea.
Deși multe companii se confruntă cu probleme financiare, vedeta susține că nu resimțit efectele crizei economice până în prezent.
„Nu pot spune că am simțit problemele economice pe care le traversăm. Michelle acum a devenit Elite Dental Clinic, o clinică foarte dotată, cu aparate ultramoderne și medici profesioniști, cu tratamente de ultimă generație; Michelle a rămas cu distribuția de produse cosmetice”, a mai spus Mihaela Borcea.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.