Moise Guran dezvăluie motivele ascunse ale deciziei președintelui Klaus Iohannis de a respinge Codul Fiscal

Moise Guran dezvăluie motivele ascunse ale deciziei președintelui Klaus Iohannis de a respinge Codul Fiscal

Jurnalistul Moise Guran a publicat, pe blogul său, un articol în care explică motivele mai puțin cunoscute de către opinia publică a deciziei (care a stârnit un val de controverse pe scena politică) președintelui României de a retrimite în Parlament Codul Fiscal, în condițiile în care parlamentarii PNL votaseră pentru aprobarea legii elaborate de Guvernul Ponta.

În articolul publicat pe BiziDay.ro, jurnalistul face referire la un zvon venit din zona Financial Times înainte ca președintele Iohannis să retrimită Codul Fiscal în Parlament, pe care îl pune în contextul anunțului că România continuă acordul cu CE și FMI, după întâlnirea Ecofin.

"Dar să revenim la acel zvon, apărut în FT în aceeași zi în care apare  o rezolvare și pentru criza grecească și în care apar probleme pentru Codul Fiscal din România. Două zile mai devreme, după Ecofin, ministrul român de Finanțe, Eugen Teodorovici (uitați-vă ce atitudine defensivă are în poza asta cu Domborvskis) a pus pe facebook un mesaj suficient de neclar încât să poată fi interpretat oricum. Zice: Principala concluzie a întrevederilor de astăzi: Acordul României cu FMI și CE continuă! De unde presa noastră a înțeles că, gata domle, Comisia și-a dat acordul pentru Codul Fiscal", explică Moise Guran.

"Rezumând, 1. Grecia explodase; 2. România avea Codul Fiscal adoptat de o lună dar nepromulgat; 3. Isărescu obține o eventuală finanțare de la BCE pentru băncile românești cu capital grecesc dar nu știm ce negociase cu BCE sau Comisia Europeană pentru asta; și 4. România are de opt luni un președinte în al cărui program este trecută ca PRIORITATE ABSOLUTĂ revenirea la TVA-ul de 19%. Acesta este contextul în care brusc, ne-am trezit că Isărescu nu vrea ca România să treacă prin experiența Greciei, Iohannis se miră ce mare reformă fiscală este simpla scădere a unei taxe iar eu primesc un telefon și sunt invitat la o discuție la Cotroceni ca să vorbim despre impactul Codului Fiscal asupra deficitului de anul viitor. Kafka frate! O desfășurare grăbită, precipitată, neverosimilă chiar, într-un moment în care doar în Grecia lucurile sunt precipitate iar restul lumii e în vacanță", mai scrie jurnalistul.