Modificare de lege pentru însoțitorii de minori. Cum se face verificarea cazierului judiciar
- Alex Ichim
- 18 august 2025, 19:22
Sursa foto: mai.gov.mdCazierul judiciar pentru însoțitorii minorilor, alții decât părinții lor, se verifică online de Poliția de Frontieră. Acest document nu mai este obligatoriu în format fizic, încă din anul 2024. Autoritățile le reamintesc românilor de această facilitate, în contextul în care punctele de trecere ale frontierei sunt aglomerate în această perioadă de vacanțe.
Cazierul judiciar, verificat online de Poliția de Frontieră
Fiind perioada vacanțelor, majoritatea punctelor de frontieră sunt supra-aglomerate. Poliția de Frontieră și Ministerul Afacerilor Externe oferă sfaturi de călătorie și le reamintesc românilor despre facilitatea oferită în cazul însoțitorilor de minori, alții decât părinții lor.
Cazierul judiciar nu mai este obligatoriu în format fizic, în cazul însoțitorilor de minori, alții decât părinții lor.
Polițiștii de frontieră verifică direct, în sistem electronic, dacă persoana figurează cu vreo infracțiune incompatibilă cu statutul de însoțitor al unui minor. În acest fel, procesul de control devine mai rapid, iar timpul de așteptare la frontieră scade, informează Poliţia de Frontieră.

Control vamal. Sursa foto: Moldova 1
Principalii beneficiari, profesorii și antrenorii care însoțesc grupuri de minori
Scapă de birocrație profesorii care însoțesc grupurile de elevi sau antrenorii unor echipe formate din minori.
Măsura este valabilă și în cazul altor români, care însoțesc copii minori în afara granițelor.
Poliția de Frontieră remarcă o creștere semnificativă a grupurilor de elevi care călătoresc în străinătate, în tabere sau excursii. De asemenea, majoritatea însoțitorilor de grup dețin cazierul judiciar în format fizic.
Ce alte documente rămân obligatorii
În afara documentelor valabile de călătorie, însoțitorii minorilor trebuie să aibă și un acord al părinților. Este vorba despre o declarație notarială, care conține acordul părinților, precum și informații referitoare la țările autorizate, durata deplasării, perioada în care se efectuează călătoria.
De asemenea, este identificată, în declarație, persoana împuternicită pentru a avea grijă de copil.