Mocănița din Suceava a sărit de pe șine în urma unui accident. Trenul era plin cu turiști

Mocănița din Suceava a sărit de pe șine în urma unui accident. Trenul era plin cu turiști

Un accident între un autoturism și locomotiva Mocăniței Huțulca a avut loc în localitatea suceveană Moldovița, pe drumul comunal 176.

O femeie aflată la volanul unui autoturism a pătruns în drumul principal dintr-o curte laterală. Ea nu s-a asigurat și acest lucru a condus la impactul cu Mocănița. În urma accidentului, trenulețul a sărit de pe șine, iar autoturismul a fost serios avariat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Evenimentul a avut loc marți, 23 august, în jurul orei 13.00.

În acel moment, Mocănița efectua o cursă cu turiști pe traseul dintre Moldovița și satul Argel. În mașina șoferiței se afla și fiul acesteia. Locomotiva a deraiat, iar autoturismul a fost grav avariat și prins între gardul gospodăriei și mecanismul de tracțiune al trenului. Totuși, nici femeia aflată la volan și nici copilul nu au fost răniți.

Cine este de vină pentru accident

Din primele cercetări efectuate, se pare că vinovată de producerea accidentului ar fi femeia de la volanul mașinii, care nu s-a asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată. Trecerile la nivel cu lalea ferată îngustă din comuna Moldovița sunt semnalizate cu Crucea Sfântului Andrei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Turiștii au coborât din tren speriați și au fost preluați pentru a fi transportați spre destinație. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă și continuă cercetările, potrivit Monitorulsv.ro.

Povestea Mocăniței

Mocănița este denumirea generică dată unui tren de linie îngustă, care circulă în regiunile de munte. Calea ferată îngustă traversează o parte din Munții Apuseni, în lungime de 94 km, între orașele Turda și Abrud. Ea a fost înfiinațată între anii 1910-1912 și a fost numită „mocăniță” datorită faptului că unii localnici din zonă erau cunoscuți și sub numele de „mocani”.

Mocănița s-a dat în funcțiune oficial la data de 20 iunie 1912 și a fost scoasă din uz în anul 1998. În anul 2006 porțiunea Mocăniței de pe teritoriul județului Alba a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010 sub numele „Ansamblul Calea Ferată Îngustă Abrud-Vidolm“. Linia îngustă avea în anul 1956 un număr de 22 de stații, din care patru gări (Turda, Baia de Arieș, Câmpeni, Abrud).