MOBILIZARE LA GRANIȚA EUROPEI. Au fost descoperite ZECI DE ARME. Peste 2.500 de polițiști au acționat în zece județe

MOBILIZARE LA GRANIȚA EUROPEI. Au fost descoperite ZECI DE ARME. Peste 2.500 de polițiști au acționat în zece județe

Peste 20 de arme, ţigări fără documente legale, auto sustrase şi urmăriți general au fost depistate de poliţiştii din zece judeţe limitrofe frontierei cu ţările non-UE. Peste 2.500 de poliţişti au acţionat în ultimele 24 de ore, pe raza a 10 judeţe, limitrofe frontierelor cu Ucraina, Moldova şi Serbia, respectiv Satu-Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş.

În cea de-a treia zi a acţiunilor dispuse de şeful Poliţiei Române, poliţiştii au constatat 226 de infracţiuni, dintre care 134 în flagrant şi au aplicat 4.527 de sancţiuni contravenţionale, transmite Poliția Română.

Din totalul infracţiunilor, 43 sunt de natură judiciară, 89 de natură economico-financiară, 46 la regimul circulaţiei, 19 la regimul armelor şi muniţiilor şi 29 alte genuri de infracţiuni.

Pentru comiterea acestora sunt cercetate 224 de persoane, faţă de 7 dintre acestea fiind luată măsura reţinerii, iar faţă de una cea a arestării preventive.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat 245.533 de ţigarete şi au indisponibilizat 5 autoturisme.

Totodată, au confiscat 22 de arme, dintre care 8 letale şi 14 neletale, precum şi 755 de bucăţi de muniţie. Valoarea bunurilor confiscate este de 453.761 de lei.

Poliţiştii au depistat 2 persoane urmărite în temeiul legii şi au identificat 2 autoturisme semnalate ca fiind furate.

Poliţiştii au aplicat 4.527 de sancţiuni, în valoare de 1.485.526 de lei. Dintre acestea, 542 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor Legii nr. 61/1991, privind ordinea şi liniştea publică, şi 691 la Legea nr. 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Cele mai multe sancţiuni contravenţiile au fost aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 3.038, dintre care 928 pentru depăşirea vitezei legale și 4 pentru consum de alcool.

Poliţiştii au reţinut 110 permise de conducere şi au retras 98 de certificate de înmatriculare.

În perioada 16-19 iulie a.c., din dispoziţia şefului Poliţiei Române, pe raza judeţelor limitrofe frontierei cu statele non-UE, respectiv Satu-Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş, precum şi pe raza de competenţă a Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi Timiş, Cluj şi Iaşi, poliţiştii au intensificat acţiunile, în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor ilegale şi impunerea legii.

Structurile teritoriale de poliţie sunt îndrumate şi sprijinite de ofiţeri specialişti din cadrul direcţiilor centrale din Inspectoratul General al Poliţiei Române.