Sfântul Teodor Stratilat este prăznuit pe 8 februarie, iar pe 8 iunie este pomenită mutarea sfintelor sale moaște din cetatea Eracliei în Evhaita.
Sfântul Teodor Stratilat a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea.
A fost supus la multe chinuri pentru că a refuzat să aducă jertfa idolilor.
După cinci zile de temniță, este răstignit asemenea lui Hristos. I-au fost pironite mâinile și picioarele, iar trupul i-a devenit tintă a tinerilor arcași.
Noaptea, un înger al Domnului l-a coborât de pe cruce și l-a făcut sănătos.
În urma acestei minuni, mulți păgâni s-au convertit la crestinism.
Sfântului Teodor Stratilat i s-a tăiat mai târziu capul, din porunca împăratului Liciniu.
Amintim că înaintea muceniciei sale, Sfântul Teodor a lăsat următoarele porunci în testamentul pe care i l-a încredințat lui Varus, ucenicul său:
„În Evhaita să îngropi trupul meu, în pământul strămoșilor mei.”
Sfântul Anastasie din Sinai a scris despre o minune săvârșită de icoana Sfântului Teodor:
În orasul Karast de lângă Damasc se află o biserică închinată Sfântului Teodor Stratilat. Când Saracinii au cucerit Damascul, un grup de saracini s-au instalat în biserică cu nevestele și copiii lor.
Acolo, în frescă, se afla pictat chipul Sfântului Teodor. Unul dintre saracini a tras cu o săgeată și a lovit chipul Sfântului în față.
De îndată, din fața Sfântului a început să curgă sânge. Curând după aceea, toți saracinii au pierit în acea biserică.