S-a născut în Cipru, pe la sfârșitul veacului al VI-lea, din părinți binecredincioși. După moartea acestora, dorind să îmbrățișeze viața monahală și să scape de căsătoria forțată, pregătită de unchiul și tutorele său, își împarte averea săracilor și pleacă în Țara Sfântă, pentru a-și căuta un frate mai vârstnic care trăia acolo ca ascet.

Însă fratele îl găsește prea tânăr pentru o astfel de viață, l-a dus într-o mănăstire din pustia Hozevei, închinată Maicii Domnului, aflată la vreo 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce coboară către Ierihon.

Aici, Gheorghe stătea încuiat singur în chilia sa, în post și rugăciune, și ieșea doar duminica la liturghie.

În anul 614, a anunțat dinainte invazia perșilor.

Spre bătrânețe, cunoscând dinainte clipa trecerii la cele veșnice, îl cheamă la sine pe ucenicul său.

Acesta, având ascultare la arhondaric (camera oaspeților) nu a putut rămâne decât câteva clipe: „Nu te tulbura, i-a spus Sfântul, voi aștepta până îți termini ascultarea”.

Și-a dat sufletul spre miezul nopții, când ucenicul s-a putut întoarce. Cuviosul l-a binecuvântat și apoi a zis: „Ieși, suflete al meu, mergi către Domnul!”. Și a adormit în acel ceas.

Sfântul Gheorghe Hozevitul este înmormântat la mănăstirea care poartă astăzi hramul său și al Sfântului Ioan Iacob de la Neamț.