Moara vrăjită de la Rudăria, salvată de voluntari
- Georgeta Petrovici
- 23 iulie 2018, 01:06
O moară de apă despre care se spune că e magică, veche de 200 de ani și aflată în patrimoniul UNESCO, a fost readusă la viață de un grup de voluntari, în cadrul proiectului „Ambulanța pentru Monumente Banat” (finanțat prin Timbrul de Arhitectură de către Ordinul Arhitecţilor).
Săptămâna ce a trecut, „Moara Îndărătnica de la perete” de la Rudăria (Caraș Severin) a fost în sfârșit reparată după furtuna din 2015. Sunt 50 de mori de apă la Rudăria, din care funcționează mai puțin de 20, măcinând făină pentru localnici, încă de pe vremea dacilor.
Povestea Morii Îndărătnice de la perete spune că poate întoarce timpul înapoi, pentru îndrăgostiții care nu au avut vreme să își consume iubirea. În vremuri imemoriale, o zână a vrăjit moara pentru doi bătrâni care nu au putut să se iubească în tinerețe, deoarece aparțineau unor clase sociale diferite. Ei au suferit din dragoste toată viața, până când, la senectute, s-au reîntâlnit la moară, iar aceasta a dat pentru ei timpul înapoi, întinerindu-i și dându-le șansa să trăiească împreună.
„Proiectul nostru se bazează pe voluntariat şi implicarea comunităţilor locale. Ambulanţa pentru Monumente Banat îşi propune să facă proiecte de punere în siguranţă şi intervenţie de urgentă, având scopul mai degrabă de a resuscita, aidoma personalului medical dintr-o ambulanţă, prelungind şi salvând astfel viaţa unui monument şi pregătindu-l pentru o ulterioară restaurare”, informează reprezentanții proiectului.