Fostul șef al Camerei de Comerț și Industrie a României a fost pus sub acuzare într-un nou dosar. Ancheta este despre modul în care voia să controleze Registrul Comerțului.
Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, avocat în Baroul Iași, este cercetat de procurorii DNA pentru o dare de mită inedită.
„Excelența Sa”, așa cum cerea Vlasov subordonaților să i se adreseze, i-ar fi solicitat deputatului Mircea Groșaru (1952-2014) să-i susțină interesele prin promovarea „Legii privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în Registrul Comerțului”. Este vorba de un proiect inițiat de deputaţii Alina Gorghiu (PNL), Florin Iordache (PSD), Mircea Groşaru (minoritatea italienilor), Attila-Gabor Marko (UDMR), Aurel Vainer (minoritatea evreilor) şi senatorul Laszlo- Attila Klarik (UDMR), prin care Registrul Comerțului era trecut de la Ministerul Justiției în subordinea CCIR.
Controlul
Astfel, Vlasov voia să controleze veniturile şi patrimoniul Registrului, dar şi numirile în funcţiile importante din această instituţie. Potrivit DNA, Vlasov i-a promis lui Groșaru să-l numească arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR. Ceea ce s-a întâmplat pe 6 martie 2013: Colegiul CCIR, condus de Vlasov, a admis cererea deputatului și a dispus numirea ca arbitru.
Groșaru a decedat în februarie 2014. Proiectul de Lege este în acest moment blocat în Parlament, iar Registrul Comerțului este tot la Ministerul Justiție
Penalcoteca „Împăratului”
Acesta este cel de-al treilea dosar deschis pe numele lui Vlasov. Săptămâna trecută, el a fost Condamnat de Curtea de Apel București la 4 ani închisoare cu executare, pentru trafic de influență. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea Supremă. Vlasov mai este cercetat și pentru șantaj, făcut la adresa noilor șefi de la Camera de Comerț.