MISIUNE SPECIALĂ în Ucraina. Poliția Română trimite ofițeri ÎN ZONELE DE CONFLICT

MISIUNE SPECIALĂ în Ucraina. Poliția Română trimite ofițeri ÎN ZONELE DE CONFLICT

Timp de șase luni, șase polițiști români participă la Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE în Ucraina. Oficiali din Poliția Română au precizat, pentru EVZ, că, de astăzi, ofițerii sunt prezenți la cursuri de pregătire, organizate la Viena de către OSCE. Urmzează ca, în scurt timp, aceștia să plece în Ucraina, alături de alți circa o sută de observatori internaționali.

Cei șase polițiști români participă la Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE în Ucraina și vor fi dislocaţi în cele mai „fierbinți” zone ale conflictului din Ucraina, respectiv regiunile Doneţk, Lugansk şi Dnipropetrovsk.

Misiunea lor are drept mandat evaluarea şi raportarea asupra situaţiei de securitate, stabilirea faptelor legate de incidente specifice, inclusiv cele legate de încălcări ale principiilor fundamentale şi angajamentelor OSCE, transmite Poliția Română.

De asemenea, împreună cu ceilalți participanți la Misiune, polițiștii români vor fi angrenați în activități de monitorizare şi sprijinire a respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.