Bombă în campania prezidențială! BEC respinge, CCR aprobă...
- Laurențiu Teodorescu
- 23 septembrie 2019, 10:42
Scos din cursa pentru Palatul Cotroceni de Biroul Electoral Central, omul de afaceri Viorel Cataramă are câștig de cauză la Curtea Constituțională.
UPDATE Viorel Cataramă a salutat victoria obținută la CCR, dar în același timp a profitat ca să lanseze un nou atac la adresa Biroului Electoral Central. Liderul partidului Dreapta Liberală acuză BEC că acționează la comandă și se comportă precum un actor politic: „Așa cum am declarat imediat după aflarea Deciziei BEC, încercarea de inlaturare a mea din competiția pentru președinția României s-a făcut cu încălcarea flagrantă a legii. Din acest motiv, plenul CCR, în unanimitate, a invalidat hotărârea sus-menționata și a dispus respectarea drepturilor mele prevăzute de Constituție, admitindua-mi candidatura. Nu pot să nu remarc faptul că, în ultimul timp, BEC tinde să acționeze ca un actor politic, deși nu are această atributie. Reamintesc, în acest sens, că la recentele alegeri europarlamentare a încercat să elimine din cursa electorală alianța USR-PLUS, fiind necesară intervenția instanțelor de judecă pentru respectarea legii”.
Inițial, BEC a decis să anuleze peste 94.000 de semnături de pe tabelul cu adeziuni prezentat de Viorel Cataramă deoarece prezentau elemente de similitudine evidente. Cu alte cuvinte, erau false.
„În ceea ce privește condiția referitoare la numărul susținătorilor prevăzut de art. 27 alin 2 litera c din Legea nr. 370/2004, în urma verificării listelor de susținători efectuată de Biroul Electoral Central, cu sprijinul aparatului tehnic auxiliar al acestuia, s-a constatat că 94.170 de semnături, din totalul de 230.341, prezentate ca aparținând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidente, care înlătură prezumția simplă de validitate a acestora”, se arată în motivarea BEC.
Imediat, Viorel Cataramă a anunțat că va ataca la Curtea Constituțională decizia Biroului Electoral Central de a-i refuza candidatura la alegerile prezidențiale. Ceea ce a și făcut, iar răspunsul CCR a venit luni dimineața, la prima oră: se admite contestația depusă de omul de afaceri. Cu alte cuvinte, Cataramă intră în cursă pentru fotoliul de la Cotroceni!