Mircea Lucescu, victorie de 25 de milioane de euro. Românul a readus Liga Campionilor la Kiev
- Andrei Calin
- 30 septembrie 2020, 09:18
După acest succes, „Il Luce” a câștigat timp în războiul cu suporterii.
Start foarte bun de sezon pentru Mircea Lucescu în cupele europene. Antrenorul român a reușit să o ducă din nou pe Dinamo Kiev în grupele Ligii Campionilor, după o absență de trei ani. În play-off, „alb-albaștrii” nu le-au dat nicio șansă belgienilor de la Gent, pe care i-au învins în deplasare, cu 2-1 și acasă cu 3-0. Marți, ucrainenii s-au impus datorită golurilor reușite de Vitali Buyalskyy (9), Carlos de Pena (36 - penalty) și Gerson Rodrigues (40 - penalty). Succesul le asigură celor de la Dinamo Kiev cel un buget de cel puțin 25 de milioane de euro, după accederea în cea mai importantă competiție intercluburi a Europei.
Mircea Lucescu reușește astfel să mai domolească furia suporterilor, care s-au opus venirii tehnicianului român pe banca ucrainenilor. Și asta pentru „Il Luce” a lucrat mulți ani la marea rivală Șahtior Donețk și i-a criticat în dese rânduri pe cei de la Dinamo Kiev.
„Îmi place disciplina arătată în teren. Dacă există disciplină, atunci vor veni și golurile și rezultatele. Totul trebuie să înceapă cu disciplina. Se vede cu ochiul liber că a fost impusă într-un timp foarte scurt.
Pentru Dinamo Kiev, cea mai pesimistă variantă de grupă și cea mai optimistă ar arăta astfel:
Cea mai grea grupă
Liverpool FC Barcelona Dinamo Kiev Olympique Marseille
Cea mai accesibilă grupă FC Porto Ajax Dinamo Kiev Ferencvaros
Tot marți, Ferencvaros a obținut și ea calificarea în grupele UEFA Champions League, după ce a remizat pe teren propriu cu norvegienii de la Molde, scor 0-0. În tur, cele două formații încheiaseră de asemenea la egalitate, scor 3-3. Astfel, gruparea maghiară revine în Liga Camnpionilor după o absență de 25 de ani. Grecii de la Olimpiakos Pireu au remizat la Omonia Nicosia, scor 0-0, și merg mai departe, după ce în prima manșă s-au impus cu 2-0.