Mircea Geoană, despre candidatura la prezidențiale: Nu sunt interesat să contribui la un joc restrâns

Mircea Geoană, despre candidatura la prezidențiale: Nu sunt interesat să contribui la un joc restrânsMircea Geoană Sursa Foto: Arhiva EVZ

Mircea Geoană nu vrea să fie desemnat candidatul PSD la prezidențiale. Actualul secretar al NATO a precizat că acest an electoral este „al independenților”. În plus, fostul membru al Partidului Social Democrat a subliniat că nu este interesat de un „joc restrâns”.

Mircea Geoană nu va fi candidatul PSD la prezidențiale

Actualul secretar general al NATO a clarificat situația legată de candidatura sa la prezidențiale. Mircea Geoană nu vrea să fie desemnat candidatul Partidului Social Democrat în această cursă.

„Nu sunt interesat să contribui la un joc restrâns al unor forțe politice care încearcă să continue actualul regim sub o formă nouă”, a declarat fostul membru al PSD, conform A3.

Mircea Geoană

Mircea Geoană Sursa foto. Facebook

Nu exclude candidatura la președinție

Mircea Geoană nu exclude intrarea sa în lupta pentru funcția de președinte. De altfel, acesta a lăsat de înțeles că ar putea candida ca independent.

„Sunt convins că va fi anul independenților, proba am avut-o la alegerile locale și europarlamentare. Eu nu exclud și nu îndepărtez o susținere cât mai largă, dar cu o singură condiție: să se respecte orientarea mea în privința interesului strategic al României”, a adăugat secretarul general al NATO.

Mircea Geoană, ținta PSD pentru alegerile prezidențiale

În ședința de vineri, Marcel Ciolacu ar fi transmis că Mircea Geoană va fi propus pentru a reprezenta PSD la alegerile prezidențiale.

„Am avut dialog şi am lăsat fiecare preşedinte de filială să-şi exprime propria analiză, propriul punct de vedere. La final am avut o discuţie legată de perspectiva alegerilor viitoare”, a anunţat liderul PSD.

Marcel Ciolacu

Sursa Foto: Arhiva EVZ

La începutul acestui an, Geoană îi îndemna pe români să voteze pentru bunul mers al țării și să nu țină cont de culoarea politică.

„Deci, între calitatea leadeship-ului politic şi bunul mers al ţării este o legătură directă şi în astfel de momente sper ca românii şi româncele, când votează anul ăsta de multe ori, să se gândească mai puţin la carnetul de partid sau culoare politică, mai degrabă să se uite la calitatea oamenilor”, preciza actualul secretar al NATO.