Ion Cristoiu: În general, spuneți-mi din experiența dumneavoastră: cât de tare poate fi păcălit cel mai tare președinte de către servicii?

Sebastian Ghiţă: Cel mai tare.

-În ce sens?

-E ca atunci când pici de sus, te doare rău. Așa și când ești cât mai cocoțat în vârful piramidei statale, uneori observi că butonul ăla de care zicea președintele Băsescu că apăsa și ducea la Florian Coldea, la un moment dat i-au luat firul de la buton. El apăsa, dar nu mai livra butonul. Aia e cea mai mare păcăleală. A rămas singur, suspendat, era un fel de șeful bufniței în ultimele zile și cred că și-a și dat seama și a renunțat să mai facă năzdrăvănii cu decrete de demis generali în ultimele zile. I-a spus și Maior: „Domnule președinte, ne facem de râs”.

Cazul Mircea Băsescu, discutat în comisie

– Dar cazul fratelui său s-a petrecut când…care-i anul din mandatul unui președinte când nu mai ține cont nimeni de el?

– Nu, din contră. Să știți că serviciile în general, SRI, SIE, oamenii de acolo, chiar și Coldea, Maior, Hellvig își respectă președintele.

– Dar în cazul fratelui?

– Vă dați seama ce eforturi au făcut să țină un președinte cât mai mult, al cărui frate era amestecat cu țigani, cu fuste, cu zlătari.

– Pe bune?

– Știți că fiind într-o comisie, subiectul s-a discutat în comisie în nenumărate rânduri. Și verbal, și în scris, și cu sesizări. Și Maior, și Coldea i-au spus: „Domnule președinte, vorbiți cu fratele să termine cu izmenele cu Bercea Mondialu și cu ăia de la Craiova și cu cine mai sunt ei”. I-au zis o dată, i-au zis de două ori și, până la urmă, ori Băsescu nu a mai avut putere asupra fratelui, ori i-a permis acest joc, ori frate-su mințea țiganii și îi mai jumulea de niște bani. N-a fost în regulă ce s-a întâmplat. Adică acolo, vinovatul este Traian Băsescu că și-a lăsat fratele în jurul acelor oameni.

– El parcă susținea că nici măcar n-a fost informat, că eu mereu am zis, am întrebat. Că, de regulă, te informează serviciile.

– Ce să fii informat, de ce face fratele tău și la ce nuntă se duce și în ce anturaj stă? Păi, președintele Băsescu nu vedea? Ce, trebuia să vină Coldea să-i zică: „Știi, noi îți urmărim fratele”.

– Dumneavoastră spuneți ca membru al comisiei, că știți că au fost și informări oficiale.

– Am certitudinea și am spus-o și atunci că, în cazul Băsescu – fratele lui, Coldea, serviciile au făcut tot ce a fost omenește posibil să nu ajungem o țară, în care este arestat fratele președintelui că ia bani pentru măscării în justiție. Și cred că nu ar fi trebuit să se ajungă în situația asta. Și cred că cel care ar fi trebuit să oprească această chestiune era Băsescu. Sunt convins că-i pare și dânsului rău, vă dați seama.

– E adevărat că în ziua în care s-a început difuzarea pozelor, dimineața, înainte de a fi difuzate, dvs. știați că ele există?

– Așa e în presă. Eu știam și mai știau și alții.

– Dar i-ați anunțat și pe cei de la România TV?

– Nu mai știu cum a fost în ziua aceea, dar erau mai multe persoane din București care știau că o să apară poze cu Bica și Udrea pe un site.

– Nu veniți și mă amăgiți pe mine cu ideea că umblați în noaptea aia pe site-ul ăla și…

– V-am zis-o în glumă, domnule Cristoiu!

– Eu nu știu de glumă. Aaa, ați știut de site.

– Știau 10 inși din București.

– Că apare la ora cutare și dispare.

– N-a știut nimeni că o să dispară, dar după ce și-a luat fiecare pozele…

– E posibil să dispară un asemenea site?

– Păi, cum ați văzut, site-ul ăsta a dispărut și nici nu l-a mai găsit nimeni.

– Întrebam, dvs. sunteți specialist.

– Da, e foarte simplu.

– Și nu-i mai dai de urmă nicăieri?

– Poți, dar e complicat, trebuie o investigație a poliției. Voiați să se investigheze ei pe ei?

 

„Am fugit prin restaurante ca să nu ne înregistreze”

– Apropo de Traian Băsescu, mare tulburare au produs dezvăluirile dumneavoastră, citez: „Nu doar eu cunosc aceste lucruri, ascultați-l pe fostul președinte Traian Băsescu ce povestește despre întâmplările din biroul său, pe care le-a înregistrat, întâmplări desfășurate în prezența lui Florian Coldea, Kovesi și a Cameliei Bogdan. Dacă asta vi se pare justiție, atunci nu mai am ce spune”. Urmează celebra înregistrare cu Traian Băsescu vorbind cu un interlocutor și care se încheie iar cu celebra formulare a lui Băsescu: „Păi, bă, Bogdan, eu te știu cine ești”. Haideți să facem o dată, în limita posibilităților, lumină asupra acestei… Deci dvs. după ce faceți această introducere veniți și dați înregistrarea. Păi, cum a ajuns înregistrarea la dumneavoastră? Este un Traian Băsescu care vorbește cu un interlocuror. Vă întreb, na.

– Este destul de simplu. În București, în nenumărate situații, există oameni care te înregistrează.

– Bun, o să fiu atent.

– Fiți atent, mergeți la restaurant și când apare unul cu o gentuță pe lângă dumneavoastră…mi s-a întâmplat și mie de multe ori.

– A, deci nu e obligatoriu ca interlocutorul să mă înregistreze.

– Se întâmplă, uneori o face interlocutorul, alteori alții de la masa de lângă.

– Traian Băsescu știa că e înregistrat?

– Am fugit vreo doi ani de zile prin toate restaurantele din București ca să nu fim înregistrați. Ne-au mai înregistrat, de mai multe ori.

 

„Poate ne-ar fi scăpat de haules-baules”

 

– S-a supărat că a fost înregistrat?

– Sunt convins că da, dar pentru binele public și ca să știm părerea fostului președinte despre ce s-a întâmplat, pentru că domnul președinte a tot evitat să o spună și o tot spunea pe la nunți botezuri și cumetrii, poate că trebuia să se afle o dată. Și nu pricep, totuși, fiind un om curajos și un om care știe că s-a întrecut măsura și că doamna Kovesi, Florian Coldea au exagerat lucrurile agreate chiar și cu dânsul, nu pentru a-și salva familia sau spăla imaginea, sau a obține avantaje, ci că a fost fost președinte, pentru că a greșit în anumite situații și eu consider că era dator să vină și să apere oameni. Nu pe Ghiță, nu pe Miță, nu pe Piță, pe toți. Era dator.

-Corect. Dvs. Spuneți că…

– Eu sunt supărat pe el, dânsul să nu fie supărat pe nimeni. Eu sunt supărat și mai suntem mulți alții.

– A fost înregistrat fără aprobare? El așa susține. Dvs. garantați. Nu a fost o piesă de teatru în care el știa.

– Nu. Nici nu a contrazis ceea ce a spus acolo.

– Nu a contrazis, dar a circulat multă vreme și scenariul că, de fapt, el știa că e înregistrat.

– Asta era părerea dânsului și pe asta a spus-o.

– Credeți că are multe înregistrări?

– Au existat multe momente în care mi-a spus că da, că au încercat să-i spargă și serverul, că le-a pus pe un hard de nu știu câți giga sau nu știu ce meșterea pe acolo. Se apucase de IT. Și se poate. Vreau să vă spun că e un tip de personalitate care poate face înregistrări, dar se vede că nu i-au folosit la ceva, la ceea ce a crezut. Coldea n-a mai reușit să-i livreze mai mult. Ginerele a pățit ce a pățit, fetele sunt într-o situație destul de grea și mă gândesc: singura datorie pe care o avea era față de toți oamenii. Să spună: „Asta nu e bine, am dovezile astea”. Poate ne-ar fi scăpat pe toți de acești 2-3 ani, de haules-baules, portocală, Onea…