Sunt folosite în multe tratamente de către terapeuţi. Sunt la îndemână, dar trecem pe lângă ele fără să ştim ce minuni pot face pentru sănătatea noastră.
Este vorba despre beneficiile florilor de salcâm. Care pot fi consumate ca atare, proaspete, dar şi în salate, ori prăjituri.
Consumate dimineaţa
Florile de salcâm pot fi uscate şi mărunţite, apoi folosindu-se pulberea vegetală. Pulberea de flori de salcâm se poate consuma cu miere, sau se poate face ceai din flori de salcâm, fie proaspete, fie uscate. Despre aceste flori se mai spune că este bine să fie consumate dimineaţa, pe stomacul gol.
Specialiştii în domeniu subliniază că ele reprezintă „leacul pentru peste 20 de boli”. Printre altele, florile de salcâm sunt indicate în bolile tubului digestiv, cum ar fi: esofagita de reflux, gastrita, ulcer gastric sau duodenal, colon iritabil. De asemenea, sunt indicate în tratarea durerilor şi arsurilor gastrice, precum şi a hiperaciditaţii sucului gastric. Mai sunt utilizate şi în răceli, pentru tratarea tusei sau ameliorarea simptomelor din astm. Migrenele cauzate de stres îşi găsesc de asemenea leacul cu florile de salcam. Mai mult decat atât, conţin substanţe active care liniştesc, alungă stresul şi depresia, dar sunt folosite şi în tratarea acceselor de mânie sau atacurilor de panică. Potrivit Healthy, aceste flori au atât efect de liniştire, cât şi de reglare a funcţiilor organismului, printre care şi cea de odihnă.