Legea pensiilor. Cine va munci mai mult: A fost o condiție impusă

Legea pensiilor. Cine va munci mai mult: A fost o condiție impusă Sursa foto: Dreamstime

Simona Bucura-Oprescu a făcut noi declarații cu privire la vârsta de pensionare în România. O singură categorie va fi afectată de o creștere a vârstei de pensionare în viitor.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a subliniat că vârsta de pensionare în România nu va crește decât în situația în care speranța de viață crește semnificativ. Această situație pare însă destul de puțin probabilă.

Femeile vor fi singurele afectate de creșterea vârstei de pensionare

Simona Bucura-Oprescu a explicat că au fost introduse garanții legale pentru a preveni creșterile arbitrare ale vârstei de pensionare:

„În primul rând trebuie să știți că aceasta este o garanție că vârsta de pensionare în România nu va crește arbitrar, ad-hoc, în funcție de guvernele care vor fi la guvernare. Deci ați văzut că am introdus în lege un articol care prevede că vârsta de pensionare nu va putea crește decât dacă crește în mod semnificativ speranța de viață. Probabilitatea asta, din păcate pentru noi, este aproape zero. Prin urmare, vârsta de pensionare în România nu va crește”, a spus Ministrul Muncii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Creșterea vârstei de pensionare pentru femei a fost o condiție impusă:

„Singura vârstă de pensionare care crește este, în baza noii legi, este vârsta de pensionare pentru femei, dar care, a fost o condiție la impuse și nu la liber-alese. A fost deja o condiționalitate care a venit din PNRR-ul negociat de guvernele de dreapta din 2021, pe care noi am îndulcit-o pentru românce, cu cele două măsuri complementare. Am echilibrat prin perioada de creștere copil, stagiul de cotizare contributiv, respectiv pentru fiecare copil se reduce vârsta de pensionare cu șase luni”, a declarat ministrul Muncii.

Vârsta de pensionare la români

PNRR-ul negociat de guvernele de dreapta în 2021 a solicitat această creștere a vârstei

Această creștere a vârstei nu este luată la întâmplare. A fost impusă ca o condiționalitate în cadrul PNRR negociat de guvernele de dreapta în 2021.

Simona Bucura-Oprescu a ținut însă să precizeze și măsurile complementare. Acestea au rolul de a echilibra noile condiționalități impuse femeilor. Măsurile includ reducerea vârstei de pensionare cu șase luni pentru fiecare copil în perioada de creștere a copilului și a stagiului de cotizare contributiv.

Până în 2030, vârsta de pensionare pentru femei va fi de 63 de ani, urmând să ajungă la 65 de ani până în 2035.

Creșterea vârstei de pensionare la femei, compensată prin două măsuri luate de Guvern

Ministrul Muncii a vorbit despre noua lege a pensiilor. Simona Bucura-Oprescu susține că s-au luat două măsuri favorabile femeilor și mamelor. Prima dintre ele este stabilirea concediului pentru creșterea copiilor ca perioadă contributivă. Cea de a doua lege este dată de vârsta pensionării care se reduce cu 6 luni pentru fiecare copil. Perioada maximă este până la cel mult 3 ani și 6 luni, potrivit afirmațiilor făcute la B1 TV.

Joi, Guvernul a adoptat noua lege a pensiilor. Anunțul a fost făcut de Marcel Ciolacu:

„Legea pensiilor a fost adoptată! Nu există ”nu vreau” sau ”nu pot” atunci când vine vorba de pensionari. Acest Guvern le va face dreptate!”, a declarat Marcel Ciolacu.