Supravegherea audio-video în şcoli. Cine va lua marea decizie

Supravegherea audio-video în şcoli. Cine va lua marea decizieCamere video. Sursa foto: Pixabay

Ministrul Educației a oficializat procedura pentru instalarea camerelor audio-video în sălile de clasă și în alte spații școlare. Noua reglementare, publicată în Monitorul Oficial, include detalii despre scopul, modul de funcționare și accesul la înregistrări.

Ministrul Educaţiei: Şcolile noastre devin mai sigure

Ministerul Educației și Cercetării a emis Ordinul nr. 3781/2025, care aprobă Procedura de monitorizare audio-video în unitățile de învățământ preuniversitar. Acest ordin a fost publicat în Monitorul Oficial.

„Şcolile noastre devin mai sigure şi prin monitorizarea audio-video neintruzivă în cadrul unităţilor de învăţământ. Ca ministru am responsabilitatea ca actul educaţional să se desfăşoare nu doar eficient, ci şi într-un context în care toţi actorii se simt în siguranţă şi au o calitate bună a vieţii. Suntem în plină analiză, propuneri de politici educaţionale şi început de reforme pentru a eficientiza actul educaţional (vezi analizele curriculare, promovarea unor noi metode de predare-învăţare). În paralel, însă, am gândit un sistem care să asigure şi contextul adecvat acestei eficientizări”, a arătat ministrul Educației Daniel David.

Daniel David, despre noutățile aduse în ordin

Ministrul Educației a subliniat că, deși comportamentele agresive, consumul de droguri (inclusiv alte substanțe interzise) și încălcările normelor sociale și ale procesului educațional în școlile din mediul rural sunt adesea mai puțin frecvente decât în alte țări dezvoltate, „simpla lor existență în școlile noastre este inacceptabilă”.

CNAIR supraveghează traficul

Ministrul Educaţiei, despre supravegherea audio-video, Sursă: Serezniy | Dreamstime.com

„Discuţiile despre acest lucru trenau de prea mult timp. S-a stabilit în anii trecuţi contextul legal şi s-au exprimat toţi actorii relevanţi, iar acum a fost timpul acţiunii, pentru a ne proteja şcoala. Acest demers se înscrie însă într-o viziune mai complexă, care încearcă să ordoneze într-un demers mai coerent numeroasele demersuri bune făcute până acum în sistem, dar adesea prea fragmentate, pentru a avea efecte cumulative cu impact semnificativ:

  1. Protejăm cu ajutorul autorităţilor naţionale (ex. Ministerul Afacerilor Interne) şi locale mediul din jurul unităţilor de învăţământ. Colaborările noastre cu aceste autorităţi sunt tot mai coordonate şi mai strategice, cu efecte tot mai vizibile.
  2. Protejăm prin educaţie (ex. educaţie formală şi nonformală dedicată acestor teme), cultură organizaţională (ex. promovarea valorilor prosociale) şi proceduri/regulamente mediul din cadrul unităţilor de învăţământ.
  3. Intervenim prin prevenţie şi tratament în cadrul şcolilor şi/sau în colaborare cu unităţile specializate din afara şcolilor.

Ministrul Educaţiei: Utilizarea camerelor audio-video are nevoie de acordul părinților

Ministrul Educației a declarat că ordinul stabilește un cadru clar pentru instalarea și utilizarea camerelor audio-video, având ca scop prevenirea violenței și asigurarea protecției elevilor și personalului. De asemenea, a subliniat că pentru monitorizarea audio-video, școala trebuie să obțină acordul părinților, elevilor și angajaților.

De asemenea, există reglementări referitoare la respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR), care clarifică responsabilitățile și regulile de acces la înregistrări. Imaginile vor fi stocate timp de 30 de zile, cu excepții justificate. În plus, înregistrările nu pot fi utilizate pentru evaluarea profesorilor, iar părinții, elevii și personalul trebuie informați cu privire la deciziile de instalare.

Sistemele de supraveghere audio-video pot fi instalate în diverse zone ale spațiului școlar, inclusiv în sălile de clasă, în exteriorul clădirilor, pe holuri, în sălile de festivități, pe coridoarele căminelor sau internatelor, precum și în sălile de sport, cu excepția vestiarelor și grupurilor sanitare, potrivit edupedu.ro.