Ministrul Educației, apel către societate: „Ne aflăm într-o situație dificilă...”

Ministrul Educației, apel către societate: „Ne aflăm într-o situație dificilă...”

Monica Anisie, ministrul Educației, a făcut, duminică, un apel de responsabilitate pentru ca toată lumea, în contextul redeschiderii școlilor.

Ministrul Educației a făcut un apel către societate, să pună umărul pentru revenirea copiilor în școli. Monica Anisie a subliniat, așadar, că, în acest moment, educația nu trebuie să politizată.

„Aș vrea să fac un apel către întreaga societate. Ne aflăm într-o situație dificilă și aș vrea să punem umărul cu toții la revenirea copiilor în spațiul școlii. Copiii își doresc să vină la școală, profesorii își doresc să-și revadă elevii. Fac apel la toată lumea să încetăm să politizăm în vreun fel educația în aceste momente. Este nevoie de întreaga societate, de responsabilitatea noastră a tuturor și este nevoie să fim împreună.

Dacă suntem împreună se poate să facem educație. Lăsând la o parte toate implicațiile politice vom reuși să avem în spațiul școlii copii în siguranță, vom reuși să avem în spațiul școlii cadre didactice pregătite pentru a desfășura activitățile didactice”, a spus Monica Anisie, într-o conferință de presă, la Ministerul Educației.

11 județe din țară, fără școli în scenariul roșu

În 11 judeţe din România nicio unitate de învăţământ nu se află în scenariul roşu, a anunţat, duminică, ministrul Educaţiei, Monica Anisie. Cele 11 județe sunt următoarele: Harghita, Caraş Severin, Hunedoara, Ialomiţa, Bihor, Vâlcea, Tulcea, Botoşani, Bistriţa Năsăud, Covasna şi Vaslui.

Oficialul a precizat că toată lumea a fost mobilizată în sistemul de educaţie şi fiecare unitate de învăţământ a fost verificată de către inspectori.

„Au fost în teren şi inspectorii generali şi inspectorii şcolari pentru a verifica fiecare unitate de învăţământ în parte. Am avut o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali”, a declarat Monica Anisie.

Mai mult, Anisie a mai spus că 96.312 profesori au urmat peste vară programe de formare pentru învățământ online.

În privința pensionărilor, ministrul Educației a precizat că 147 de cadre didactice depuseseră la 1 septembrie, la inspectoratele școlare, dosarele de pensionare, ceea ce se încadrează în „normal”.

Ne puteți urmări și pe Google News