Ministrul Daniel David nu vrea să schimbe nimic în Învățământ

Ministrul Daniel David nu vrea să schimbe nimic în ÎnvățământSursa foto: Ministerul Educației

Ministrul Educației, Daniel David, a respins ideea revenirii la sistemul organizat pe semestre și reintroducerea tezelor în forma lor tradițională. „Vă rog să ne concentrăm pe îmbunătățirea sistemului actual, fără a modifica din nou întreaga sa structură”, a transmis oficialul, referindu-se la faptul că sistemul educațional a trecut deja prin mai multe schimbări în ultimii ani, iar stabilitatea este acum esențială.

Daniel David a insistat asupra nevoii de coerență și continuitate, sugerând că o nouă modificare a structurii școlare ar avea mai degrabă un efect negativ asupra elevilor, părinților și cadrelor didactice, decât un impact pozitiv.

Daniel David

Daniel David. Sursa foto: Facebook

Evaluarea sumativă rămâne esențială, indiferent de formă

Ministrul a arătat că practica tezelor este una „neuniformă” în condiţiile în care standardele de evaluare nu sunt clar definite.. Daniel David a explicat că profesorii au în continuare libertatea și responsabilitatea de a organiza evaluări sumative relevante, chiar dacă acestea nu mai poartă denumirea de „teză”.

„Nimeni nu împiedică pe nimeni să realizeze evaluări sumative pentru disciplinele pe care le predă, indiferent de denumire. Chiar contează cum le numim? Este cu adevărat importantă ponderea în medie? Esențială rămâne evaluarea sumativă”, a declarat ministrul. El a subliniat faptul că evaluarea continuă și diversificată este mult mai eficientă pentru a urmări progresul real al elevilor, spre deosebire de o teză standardizată, cu o pondere fixă în medie.

Schimbările fără baze clare pot destabiliza sistemul

Ministrul a atras atenția asupra pericolului unor modificări făcute în lipsa unor fundamente solide, în special în contextul în care evaluările prin teze sunt adesea aplicate neuniform, iar standardele de notare nu sunt clar definite. „Până când nu stabilim aceste standarde de notare, vă sugerez să evităm schimbările care ar putea confuza elevii”, a spus el, în rporul pe care îl prezinta în fiecare joi.

În plus, Daniel David a recunoscut că nici trecerea de la semestre la module nu s-a bazat pe argumente psiho-pedagogice foarte solide, dar având în vedere că sistemul modular a fost deja implementat și funcționează, o nouă schimbare ar putea genera instabilitate.

El a avertizat că aceste schimbări bruște pot afecta atât ritmul de învățare al elevilor, cât și eficiența generală a sistemului educațional. În concluzie, ministrul a cerut tuturor actorilor implicați să se concentreze pe perfecționarea cadrului actual, în loc să propună o reconfigurare completă, care ar risca să amplifice deruta și presiunea asupra elevilor.

Ne puteți urmări și pe Google News