Ministrul Culturii: Prostia omenească, în general, ne caracterizează pe noi toți

Ministrul Culturii: Prostia omenească, în general, ne caracterizează pe noi toțiAndras Demeter. Sursă foto: Facebook

Ministrul Culturii, Andras Demeter, susține că nu i-a insultat pe actorii care au protestat marți în fața Teatrului Național din București, deși într-o înregistrare video apărută în spațiul public este auzit spunând „prostia e mare” în timpul manifestației în care i se cerea demisia.

Ministrul Culturii: Prostia omenească, în general, ne caracterizează pe noi toți

Într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN, oficialul a explicat că afirmația sa nu a fost îndreptată împotriva protestatarilor și că declarația a fost scoasă din context. Andras Demeter a afirmat că remarca sa a avut un sens general și că nu a vizat în mod direct actorii aflați în stradă.

„Să știți că prostia omenească, în general, ne caracterizează pe noi toți, inclusiv pe mine, pentru faptul că am achiesat la niște propuneri care, din păcate au condus la o situație atât de tensionată. O discuție care nu are legătură cu o persoanăanume, cu colegii protestatari, sau nu are legătură cu discuțiile de dinainte, nu are legătură nici măcar cu strigătele carecer demisia, pentru că este mult după aceea, nu cred că poate fi legată, nici forțat de colegii protestatari”, a declarat ministrul Culturii.

El a subliniat că afirmația nu trebuie asociată cu solicitările de demisie venite din partea participanților la protest.

De ce au ieșit actorii în stradă

Actorii Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti au organizat protestul în semn de nemulțumire față de un proiect-pilot transmis de Ministerul Culturii, care viza organizarea unitară și evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacole.

Artiștii au criticat în special propunerea de introducere a unui sistem detaliat de pontaj pentru activitatea artistică, considerând că un astfel de mecanism nu este compatibil cu specificul muncii lor. Proiectul prevedea obligativitatea completării zilnice a pontajului și evaluarea activităților desfășurate în cele opt ore de program stabilite prin contract.

Protest actori TNB

Protest actori TNB. Sursă foto: Facebook

Ministrul Culturii a retras propunerea ca actorii să fie pontați

Manifestația din fața Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București a determinat Ministerul Culturii să retragă proiectul controversat. Ministrul Demeter Andras Istvan, aflat la fața locului, a anunțat suspendarea inițiativei în urma discuțiilor purtate cu protestatarii.

Cu toate acestea, decizia de suspendare nu a fost suficientă pentru a calma complet spiritele, iar o parte dintre participanți au continuat să ceară demisia ministrului.

1 comentarii

  1. Stoicu Camy spune:

    Andras Demeter e cel care in anii 90 a smus drapelul Romaniei de pe statuia lui Avram Iancu , l-a calcat in piciare si i-a dat foc. Ati uitat?