Minciunile lui Grindeanu, demolate de CJ Bihor. Câți angajați concediați au câștigat în instanță
- Emma Cristescu
- 24 ianuarie 2025, 09:38

Minciunile lui Sorin Grindeanu, demolate. Publicația locală Bihoreanul și un ex-vicepreședinte al CJ Bihor, Călin Gal, acum deputat, au spus că din 105 angajați concediați de Consiliul Județean Bihor, doar doi au câștigat procesele intentate instituției.
Minciunile lui Sorin Grindeanu, demolate
„La o lună după instalarea sa ca președinte al CJ Bihor, Bolojan a redus organigrama administrației județene de la 194 la 97 de posturi, iar într-o a doua etapă, în mai 2021, a mai tăiat încă 8, ajungând la 89 de posturi (total în care sunt incluse și cele trei poziții de demnitar – președinte plus doi vicepreședinți). În total au fost reduse nu „200 de posturi”, din simplul motiv că CJ Bihor nici nu avea atâtea, ci 105 posturi.

Sursa foto CJ Bihor
Fost vicepreședinte al CJ Bihor până la finele anului trecut și responsabil cu coordonarea Direcției Economice a instituției, Călin Gal, a spus, pentru Bihoreanul, că din cei 105 foști angajați doar 40 au deschis procese pentru a-și recâștiga posturile, însă numai 2 au și câștigat procesele.
Doar doi angajați au câștigat
El a spus că unul a fost pensionar militar și că a trebuit reangajat, dar imediat după reangajare și-a dat demisia și a plecat. Celălalt caz câștigător a fost al unei doamne care fusese în concediu de îngrijire a copilului și, potrivit legii, mai devreme de trei ani nu putea fi disponibilizată.

Ilie Bolojan concedieri Senat protest / Sursa foto: Arhiva EVZ
Prim-vicepreşedintele PSD a declarat, joi, că probabil Ilie Bolojan ştie exact câte persoane trebuie disponibilizate la Senat, având în vedere că această instituţie a fost condusă în ultimii 10 ani de PNL. „I-o fi spus domnul Ciucă înainte”, a spus Grindeanu.
Ce spunea Sorin Grindeanu
Grindeanu a adăugat că aceste reduceri de personal ar putea să se întoarcă împotriva lui Bolojan, întrucât angajații Senatului care vor fi disponibilizați și-ar putea recâştiga posturile în instanţă, aşa cum s-ar fi întâmplat la CJ Bihor.
„Ştiţi, eu m-am întrebat ce s-a întâmplat în urmă cu 4 ani cu o reducere la Consiliul Judeţean Bihor. S-a făcut o reducere tot de vreo 200 de posturi. Ştiţi că 195 au câştigat procesul? Trei au renunţat, sau 5 au renunţat la proces, şi ceilalţi 195 l-au câştigat”, susținut Grindeanu.