Geniul milionar care și-a ucis bunica după ce a ajuns să se creadă Dumnezeu. Povestea lui Dan Cămârzan

Geniul milionar care și-a ucis bunica după ce a ajuns să se creadă Dumnezeu. Povestea lui Dan Cămârzan

Un gest șocant a curmat cariera de succes a milionarului Dan Cămârzan, un om de afaceri care a investit în complexe imobiliare, alături de Primăria Brașov, iar la vârsta adolescenței a realizat un proiect pentru Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Duminică, el și-a ucis bunica, în vârstă de 93 de ani, sub privirile îngrozite ale mamei sale. Scenele terifiante au avut loc în locuința comună a celor trei, din municipiul Brașov. Mama lui a încercat să-l oprească, lovindu-l, chiar, însă fără rezultat.

„Conflictul a fost unul spontan”, a declarat, pentru EVZ, procurorulșef Adrian Aldea, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. Din primele investigații reiese că Dan Cămârzan s-a urcat cu genunchii pe trupul bunicii sale și a strâns-o de gât, decesul survenind prin comprimare toracică și obturarea căilor respiratorii. Omul de afaceri a fost arestat, ieri, pentru omor.

Nebunia „I am God”

 Explicația acestui gest urmează să fie stabilită, cu certitudine, după o expertiză psihiatrică. Însă, până la acest moment tragic, Dan Cămârzan nu a ezitat să se remarce ca un adept al unei așazise secte care promova adoptarea unor acte de identitate fără Cod Numeric Personal (CNP), denumită „Suveran Ființă Vie Născut Viu” și să se autointituleze Dumnezeu. În martie 2017 a apărut primul protestatar care cerea, public, în fața primăriei din Codlea, județul Brașov, să-i se elibereze un astfel de act. Apoi, în mai 2017, Constantin Amariei, consilier local și lider al Partidului Național Democrat, Filiala Reșița, a insistat, într-o conferință de presă, să fie numit „Suveranul constantin” (special, cu litere mici n.r.). „Noi suntem ființe vii, create de Creator, suverani. Între noi și Dumnezeu nu are voie nimeni să ne stăpânească. Statul ăsta, dacă vrea să ne dea ceva, are lege, dacă nu vrea să ne dea același lucru, nu ni-l dă, tot pentru că are o lege în sensul ăsta”, spunea „Suveranul constantin”. Ulterior, au apărut și alte persoane care solicitau autorităților același lucru: acte de identitate fără CNP. În octombrie 2017, omul de afaceri Dan Cămârzan, care a dezvoltat, printre altele, complexul rezidențial Tâmpa Gardens și Europe Residence, și implicat în dezvoltarea Signature Residence, este cuprins de un delir mistic și a pornit pe canalul său de YouTube un serial intitulat „I am God”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Antreprenorul, implicat și în alte businessuri, inclusiv în IT, se afla în Las Vegas și apare, într-unul din episoadele relatate de bizbrasov.ro, fumând marijuana, explicând că el este Dumnezeu. Întrebat ce se întâmplă cu cel mai recent proiect al său, Cămârzan a declarat că „Signature va fi primul proiect imobiliar în care un apartament se va vinde cu un miliard de dolari. Iată cum am făcut 92 de miliardari”. „Dumnezeu este cel mai bogat om în viață, are în conturi 2,4 trilioane de dolari”, susținea Dan Cămârzan. Întrebat dacă Dumnezeu are și o adresă fizică, el ne-a spus că „da, locuiește pe str. Avram Iancu”, adică adresa sa de reședință. El era convins că „Arsenie Boca, Părintele Pantelimon și cu profetul Ilie au zis că Dumnezeu (fiul omului) va veni și îi va judeca pe oameni la Mănăstirea Bucium”.

Secretul succesului: o semnătură pe un şerveţel

Capital TV creiona, pe 8 octombrie 2008, cum a început cariera de succes a lui Dan Cămârzan. La doar 34 de ani, era, deja, unul dintre cei mai experimentaţi oameni de afaceri din Braşov. „În anul 1996, am fost la o nuntă în Oneşti, eu fiind student în anul trei. Acolo am întâlnit un belgian. Eu aveam calculator acasă şi doream să fac un ban pentru lucrurile mărunte, iar el, având un business în România, mi-a propus o colaborare. Atunci, am luat un prieten şi am reuşit să digitalizăm şapte cărţi în două zile. După care am plecat să ducem cărţile respective şi să luam banii. Belgianului nu-i venea să creadă, pentru că el făcuse două cărţi, cu şapte oameni, în două luni şi jumătate“, a spus Dan Cămârzan reporterilor Capital TV. Cu toate că, încă de la început, afacerea i-a mers de minune, nu a renunţat la şcoală. Olimpic la matematică în timpul liceului, a ales să se specializeze în finanţe, bănci şi asigurări. Deşi pare greu de crezut, mult timp, seriozitatea partenerului de afaceri a reprezentat singura garanţie a lui Cămârzan. „Am semnat un contract care era, pot să vă spun, un şerveţel, şi nu se chema nici măcar contract, se numea letter of intent. Aceasta a fost baza afacerii mele până în 2000 sau 2001, când a apărut obligativitatea ca orice prestare servicii să aibă un contract în spate. Totul a fost pe cuvinte şi pe vorbe“, spunea omul de afaceri. Firma, care avea iniţial ca obiect de activitate DTP-ul, s-a transformat, în timp, în dezvoltator de soluţii software. „Nu poţi să faci nimic de succes dacă nu schimbi ceva“, îşi explica Cămârzan filosofia de business. Aşa că, fidel propriilor sale principii, a intrat pe piaţa imobiliară. „Am făcut o casă pentru mama mea şi mi s-a părut incredibil să poţi să o ridici la o anumită sumă de bani, în condiţiile în care, pe piaţă, se vindeau la sume incredibil de mari. Şi atunci am început să facem clădiri de birouri“, susţinea omul de afaceri. În 2005, Cămârzan a înfiinţat Kronvest, o companie de dezvoltare imobiliară, şi a început să construiască clădiri office, pe care, odată finalizate, le-a închiriat unor companii multinaţionale. Tot atunci, a demarat şi Europeresidence, primul proiect rezidenţial din portofoliul Kronvest. Acesta, cu 127 de apartamente construite, a fost terminat în mai puţin de nouă luni. „Tot timpul am avut targeturi… şi targeturi posibile. Adică nu mi-am impus când aveam 14 calculatoare şi opt oameni angajaţi să conduc un Ferarri. E clar! Dacă făceam aşa, stăteam într-o lume paralelă“, îşi dezvăluia Dan Cămârzan secretul succesului.

Gest criminal în numele religiei

Una dintre cele mai groaznice crime care au fost comise, în martie 2018, în numele religiei a avut loc tot în Brașov. Florin Buliga și-a înjunghiat mortal soția, fiul de 13 ani și fiica de 18 ani în timp ce dormeau. În timpul audierilor, bărbatul a afirmat că, în preajma Paştelui „trebuie să moară anumite persoane alese”. Autorul triplei crime a spus că era drogat și că a vorbit cu soția și cu cei doi copii până când și-au dat ultima suflare. Șocant, criminalul a spus că, după ce și-a ucis cei doi copii, a putut comunica telepatic cu ei și că aceștia i-au transmis că „e mai bine acolo”. El a fost condamnat la închisoare pe viață, în primă instanță, de Tribunalul Brașov.

Influent om de afaceri

Cariera lui Dan Cămârzan a început în faţa calculatorului, în anii ’90, atunci când a realizat, de unul singur, un proiect de mică amploare pentru Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Ulterior, a finalizat mai multe proiecte software şi a pus bazele companiilor de profil Simple Words şi Diginesis. A fost tentat, în urmă cu câţiva ani, să vândă firmele de software pentru a se putea concentra doar asupra noului domeniu în care a investit, imobiliarele. Milionarul conducea grupul de firme Kronvest, prin care a dezvoltat o serie de proiecte imobiliare, printre cele mai impunătoare clădiri de birouri fiind Quabitat, LMS şi Velux. Ultima încercare a lui Cămârzan de a reveni în afaceri a fost Signature Real Estate, firmă care a intrat în faliment anul trecut.