Milionar britanic și-a dat foc la casă ca să nu-i rămână fostei soții. Cum a scăpat de închisoare
- Dosofteea Lainici
- 29 iunie 2024, 08:38
Milionarul britanic și jucătorul de golf profesionist Francis McGuirk a evitat la limită închisoarea, după ce a fost acuzat că a incendiat casa familiei doar pentru a nu lăsa soției sale locuința, în urma despărțirii lor.
Într-un proces recent încheiat, milionarul Francisc McGuirk, în vârstă de 50 de ani, a fost judecat și a primit pedeapsa. Era acuzat că a incendiat anul trecut casa de 900.000 de lire sterline (1,4 milioane de euro) din Sandwich, Kent, pentru a se răzbuna pe partenera sa de viață.
Pe 25 iunie anul trecut, știind că nu era nimeni acasă, tatăl celor trei copii a intrat în locuința pe care o deținea împreună cu soția sa. De care urma să se despartă. Era furios pe deteriorarea relației cu Sarah. S-a încuiat în interior și a rupt cheile în încuietori înainte de a-i trimite un mesaj partenerei sale, informând-o că urma să dea foc casei. A procedat în consecință, iar casa a suferit doar daune minore datorită vecinilor care au sunat la serviciile de urgență. Un dezastru a fost evitat.
Milionarul era hotărât să distrugă tot
„Sarah era la o petrecere în seara incidentului. Știind că casa va fi goală, inculpatul a intrat în casă,” a declarat procurorul Caroline Knight în instanță. „A încuiat ușile înainte de a rupe cheile în încuietori din interior. A încercat mai întâi să aprindă un foc folosind ulei de gătit, dar nu a reușit, așa că a dat foc unor perne din sufragerie folosind lichid de aprindere.”
Milionarul jucător de golf ar fi trimis mesaje soției din interiorul casei, spunându-i că va „arde casa până la temelii” și asigurând-o că „probabil va arunca câinele familiei, Dolly, pe fereastră în câteva minute, așa că totul e în regulă”.
Când pompierii, chemați de vecinii îngrijorați, au ajuns la casa în flăcări, l-au găsit pe Francis McGuirk afară, comportându-se ciudat. El a refuzat tratamentul pentru arsurile minore și părea să dorească să se întoarcă înăuntru pentru a salva câinele familiei.
Cum a scăpat de închisoare
Unul dintre primii intervenienți a mărturisit ulterior că McGuirk i-a spus că a dat foc casei pentru că „nu voia ca t***a să aibă totul”.
Deși judecătorul a fost convins că McGuirk a incendiat casa familiei din răzbunare, cauzând astfel un mare stres întregii sale familii, a luat în considerare și afirmația apărării că bărbatul de 50 de ani intenționa să-și ia viața în noaptea incidentului.
Astfel, l-a cruțat pe milionar, acordându-i o sentință de doi ani cu suspendare, dar l-a avertizat că orice infracțiune comisă în această perioadă îl va trimite aproape sigur în închisoare.