Mihai Stoica, după meciul FCSB-Qarabag: Mă gândeam că voi fi felicitat
- Antonia Hendrik
- 24 ianuarie 2025, 08:11

Mihai Stoica s-a declarat mulțumit de succesul FCSB-ului în deplasare, în confruntarea cu Qarabag, încheiată cu 3-2. Președintele Consiliului de Administrație al FCSB a apreciat, de asemenea, evoluția remarcabilă a lui David Miculescu și a lui Adrian Șut.
Mihai Stoica: Mă gândeam că voi fi felicitat
Reamintim că în meciul dintre FCSB și Qarabag, Adrian Șut și David Miculescu au înscris toate cele trei goluri din lovituri de colț, fiind considerată o performanță incredibilă pentru club.
Mihai Stoica a spus că a trăit multe meciuri în cariera sa, dar „să marchezi 3 goluri din 3 cornere este ceva rar întâlnit. Mă așteptam să fiu felicitat pentru predicția mea de dinaintea meciului, când am spus că vor fi multe goluri. Era evident că vom înscrie și vom primi, având în vedere stilul de joc. Această victorie se datorează determinării jucătorilor noștri. De obicei, primim goluri din faze fixe.
Stoica a bănuit înainte de meci cu privire la adversar „că riscă foarte mult, au avut cele mai multe ocazii din Europa League, inclusiv astăzi, dar când marchezi 3 goluri în deplasare, nu ai cum să nu câștigi. Avem 14 puncte, în timp ce Fenerbahce, antrenată de Mourinho, are 9 puncte. Mulțumesc! Aș minți dacă aș spune că este o victorie pe deplin meritată, dar cu un astfel de spirit de sacrificiu, poate că merită. Am fost dominați la fel cum i-am dominat noi pe cei de la Hermannstadt acum 6 zile”.
Mihai Stoica, după meciul Qarabag. Sursa foto: Facebook
În meciul cu Qarabag toți au avut ceva din spiritul Olaru
Mihai Stoica nu ascunde faptul că bucuria a maximă „la cornerul executat de Crețu, care, la 36 de ani, a realizat o cursă remarcabilă în prelungiri, în deplasare, împotriva unei echipe care ne-a dominat teritorial. Toți jucătorii au arătat ceva din spiritul lui Olaru astăzi, dar o mențiune specială merită Bîrligea, care, la un moment dat, a alergat singur împotriva a patru adversari și nu a cedat. Știam de potențialul său înainte de a-l transfera”,
Președintele FCSB a maia subliniat după meci că se bucură să vadă atunci „când un jucător, sau chiar doi sau trei, nu au prestații deosebite, colegii lor reușesc să compenseze, iar noi obținem un rezultat excelent care răsplătește o evoluție surprinzătoare. Dacă excludem meciul cu Rangers, pe care l-am sacrificat, am acumulat 14 puncte din 18 posibile, în fața unor adversari de valoare”.
Mihai Stoica, după meciul Qarabag. Sursa foto: Facebook
Mihai Stoica: Speranța a revenit când a marcat Miculescu
Președintele FCSB mai susține că nu se gândea la un asemenea parcurs, „am estimat că vom avea în jur de 7-8 puncte și făceam calculele pentru a vedea dacă ne calificăm cu 9 puncte.
Nu mă așteptam să ajungem la 14 puncte. Au fost multe surprize, precum Bodo/Glimt, Plzen și Anderlecht, dar și noi suntem una dintre marile surprize, ceea ce ne bucură atât pe noi, cât și pe suporteri”.
Stoica a mărturisit că speranța i-a revenit atunci când „a marcat Miculescu, jucătorul care a fost atât de criticat. Uneori, mă gândesc să caut pe Google cum eram ironizat când discutam despre el.
Fotbalul poate fi greu de înțeles pentru unii, care nu realizează că nu se joacă doar pe baza golurilor și asistențelor. Ar trebui să ne observe și să învețe de la noi”, a concluzionat Mihai Stoica, potrivit gsp.ro.