Mihai Stănişoară: Informarea guvernelor străine nu intră în atribuţiile SIE
- Laura Ciobanu
- 29 octombrie 2012, 09:59
Prim-vicepreşedintele PDL Mihai Stănişoară este de părere că intervenţia copreşedintelui USL Crin Antonescu la emisiunea "După 20 de ani" difuzată astăzi de Pro Tv a fost "de o ignoranţă şi o inconştienţă ieşite din comun, chiar şi pentru politicienii demagogi de la PSD şi PNL".
Stănişoară apreciază că Antonescu a comis "o nouă gafă majoră" când i-a reproşat directorului SIE, Teodor Meleşcanu, că nu a informat cancelariile occidentale, pe perioada suspendării lui Traian Băsescu, că în România nu se petrecea o lovitură de stat. Mai precis, explică prim-vicepreşedintele PDL, informarea guvernelor străine nu intră între atribuţiile SIE. "Îi recomand domnului Antonescu să citească cu atenţie Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe. Dacă ar face ceea ce îi recomand, domnul Antonescu ar vedea foarte clar că SIE este organul de stat specializat în domeniul informaţiilor externe destinate decidenţilor români cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale şi apărarea ţării şi a intereselor sale. Dacă SIE ar fi furnizat informaţii despre situaţia din România decidenţilor europeni, ar fi încălcat grav legea de funcţionare şi Constituţia", susţine Stănişoară. Acesta i-a comunicat preşedintelui PNL "că nu poate manipula partenerii occidentali folosindu-se de instituţiile statului roman după bunul său plac" şi că, prin aceste afirmaţii, Antonescu "a devenit cel mai ridicol şi caraghios politician român". "Un adevărat Domnu` Goe de care Caragiale ar fi fost tare mândru!" a declarat Mihai Stănişoară. CITIŢI ŞI:
- Antonescu nu cunoaşte atribuţiile SIE şi l-a atacat degeaba pe Meleşcanu: "Trebuia să spună că nu este nicio lovitură de stat"