Mihai Stănișoară, gest reprobabil în văzul lumii. Ce a făcut fostul ministru
Mihai Stănișoară, fost om politic a fost surprins de către paparazzi EVZ într-o ipostază care nu îi face deloc cinste. Acesta se plimba cu animalul său de companie, și a...
Mihai Stănișoară, fost om politic a fost surprins de către paparazzi EVZ într-o ipostază care nu îi face deloc cinste. Acesta se plimba cu animalul său de companie, și a...
Membrii consiliilor care analizează sesizările de plagiat în științe militare vor fi înlocuiți cu experţi ai Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Specialiştii au hotărât...
Deputatul PNL Florin Secară îi cere ministrului de Interne, Petre Tobă, să renunțe la titlul de doctor și să demisioneze din funcția de ministru. „Ieri, Academia de Informații „Mihai Viteazul”...
Nouă persoane care au obţinut doctoratul la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" (ANIMV) a SRI, dintre care opt l-au avut pe Gabriel Oprea drept conducător de doctorat, au făcut...
Într-un comunicat de presă al Partidului Reformator Liberal, noua platformă politică a lui Călin Popescu-Tăriceanu, se precizează că va fi “continuatorul legitim al liberalismul modernizator şi reformator, care a construit...
Fostul lider liberal a reușit să își păstreze câțiva oameni în forurile partidului, deși Iohannis a încercat să-i elimine. Reuniți în prima ședință a noului Birou Politic Național, liberalii au...
Mihai Stănişoară şi-a anunţat marţi demisia din PNL şi precizează că această decizie nu înseamnă nici oportunism şi nici trădare, ci este legată de faptul că partidul s-a transformat într-o...
Fostul premier și-a lansat, ieri, un ONG alături de un grup de parlamentari liberali. Aceștia iau în calcul chiar formarea unui alt partid, dacă PNL va renunța la identitatea sa....
Mihai Stănișoară, vicepreședintele Partidului Național Liberal, consideră că retragerea lui Crin Antonescu din cursa pentru prezidențiale dovedește că scena politică se află într-un proces de resetare ce va avea un...
Alegerile europarlamentare din judeţul Mehedinţi reprezintã nu doar o competiţie generatã de orgoliile liderilor politici locali, ci şi o dorinţã a partidelor politice de a obţine un rezultat cât mai...
Prim-vicepreşedintele PDL Mihai Stănişoară este de părere că intervenţia copreşedintelui USL Crin Antonescu la emisiunea "După 20 de ani" difuzată astăzi de Pro Tv a fost "de o ignoranţă şi...