PDL şi PMP Mehedinţi sau bãtãlia pe segmentul aceluiaşi electorat

PDL şi PMP Mehedinţi sau bãtãlia pe segmentul aceluiaşi electorat

Alegerile europarlamentare din judeţul Mehedinţi reprezintã nu doar o competiţie generatã de orgoliile liderilor politici locali, ci şi o dorinţã a partidelor politice de a obţine un rezultat cât mai bun.

În tentativa lor de a obţine un procent cât mai mare forţele politice mehedinţene nu se menajeazã, încercând atât sã convingã propriul electorat sã se prezinte în numãr mare la urne, dar şi sã „rupã” din electoratul adversarilor politici. Interesant este cã existã şi partide care se bat pe segmentul aceluiaşi electorat. PDL şi PMP Mehedinţi sunt formaţiunile politice locale care încearcã, prin toate mijloacele, sã obţinã un scor de douã cifre.

În vreme ce PDL Mehedinţi doreşte sã-şi atragã proprii aleşi locali şi sã recupereze electoratul pierdut, PMP Mehedinţi vrea sã convingã o mare parte a electoratului democrat-liberal din judeţ cã este o alternativã politicã mult mai credibilã. De altfel, PMP Mehedinţi şi-a propus chiar sã depãşeascã PDL Mehedinţi în judeţ.

PDL Mehedinţi, de la glorie la decãdere

PDL Mehedinţi a fost, fãrã îndoialã, un partid care a jucat un rol esenţial în administraţia publicã localã, fiind, o lungã perioadã de timp, şi principala forţã politicã a judeţului. Ascensiunea acestei formaţiuni politice a fost una spectaculoasã, iar ea s-a datorat, în primul rând, fostului preşedinte al partidului, Mihai Stãnişoarã, un politician local cu multã experienţã, care a ştiut, pe de-o parte, sã formeze  o echipã redutabilã la conducerea partidului, iar, pe de altã parte, sã identifice o serie de oameni care s-au dovedit variante electorale câştigãtoare.

În felul acesta, partidul s-a întãrit considerabil, iar rezultatele administrative n-au încetat sã aparã. Graţie implicãrii senatorului PDL Mehedinţi din mandatul trecut, Mihai Stãnişoarã, a fost demarat un amplu proces administrativ, judeţul beneficiind de importante sume de bani prin implementarea unor proiecte de anvergurã în infrastructura rutierã, şi nu numai. Declinul politic, chiar dacã într-o primã fazã lent, al PDL Mehedinţi a început dupã alegerile locale de anul trecut, iar acesta s-a datorat unor factori obiectivi, care nu aveau nicio legãturã cu vreo strategie politicã eronatã.  

Douã au fost cauzele principale ale declinului PDL Mehedinţi: contextul politic defavorabil şi anumite trãdãri interne, în special ale unor aleşi locali. PDL Mehedinţi a intrat în competiţia electoralã într-o conjuncturã politicã total defavorabilã, când imaginea partidului, la nivel naţional, era una proastã, ca urmare a mãsurilor de austeritate, considerate necesare, adoptate în perioada guvernãrii. În mod sigur aceastã percepţie şi-a pus amprenta şi asupra rezultatului obţinut de PDL Mehedinţi, deoarece votul politic a funcţionat şi la scrutinul local, în ciuda faptului cã partidul fãcuse lucruri necesare pentru judeţ.

Pe de altã parte, alegerile locale s-au desfãşurat într-un moment în care USL se afla la guvernare, situaţie care a fost, de asemenea, defavorabilã, deoarece la nivel judeţean, aceastã alianţã preluase puterea. În felul acesta au fost posibile anumite trãdãri ale unor primari din judeţ care, din varii motive, s-au alãturat noii puteri.

Ultima loviturã primitã de PDL Mehedinţi a fost plecarea din partid a unor membri şi aleşi importanţi, în frunte cu deputatul Mihai Stãnişoarã. Din acel moment, situaţia politicã, în special în teritoriu, a PDL Mehedinţi a devenit una extrem de dificilã. Pãrãsit de membri şi aleşi importanţi, PDL Mehedinţi a fost pus în imposibilitatea de a mai fi o formaţiune puternicã, forţa sa politicã diminuându-se constant.

Noul preşedinte al partidului, senatorul Marius Bãlu, şi-a asumat bine rolul de lider al unui partid de opoziţie, însã resursele politice limitate de care dispune propria sa formaţiune nu-i permit o reafirmare la nivelul judeţului. Mai mult, PDL Mehedinţi a demarat un proces de reconstrucţie internã, fiind un demers politic inerent datoritã profundelor transformãri care au avut loc în filialã.

Însã, dincolo de acest aspect, existã o realitate cât se poate de evidentã: în acest moment, PDL Mehedinţi nu se poate baza pe aportul unui important numãr de primari, consilieri judeţeni şi locali. Pentru cã, deşi sunt, în continuare, membri de partid, aceştia au ales sã rãmânã în funcţii pentru a nu-şi pierde mandatele, în realitate ei declarându-şi ataşamentul pentru alte formaţiuni politice.

Toate acestea aratã cât se poate de limpede cã PDL Mehedinţi şi-a diminuat considerabil potenţialul politic, însã, în ciuda acestui fapt, a rãmas principalul partid de opoziţie al judeţului.

 

PMP Mehedinţi poate miza pe o parte importantã a electoratului democrat-liberal

Procesul constituirii şi organizãrii teritoriale a PMP Mehedinţi a început înainte ca aceastã formaţiune politicã sã se înfiinţeze oficial. Acest demers politic a fost posibil graţie implicãrii ferme a preşedintelui sãu, tânãrul Eugen Golea, un politician local cu suficientã experienţã organizatoricã. PMP Mehedinţi a reuşit într-un timp relativ scurt sã-şi creeze un numãr mare de structuri teritoriale, dar şi sã atragã în rândurile sale un numãr important de membri. În acest moment, PMP Mehedinţi este un partid în curs de consolidare, existând şanse reale ca într-o perioadã scurtã de timp sã acopere întregul judeţ în ceea ce priveşte organizaţiile locale. Preşedintele PMP Mehedinţi, Eugen Golea, este încrezãtor atât în capacitatea partidului pe care îl conduce, cât şi în posibilitãţile de organizare eficientã în teritoriu. Pentru PMP Mehedinţi contextul politic existent la nivelul judeţului este unul favorabil consolidãrii.

Transformãrile care au avut loc în ultimul timp în politica localã, dar şi faptul cã unele partide şi-au diminuat activitatea poate fi în avantajul sãu. Din acest punct de vedere, existã un culoar politic liber prin care PMP Mehedinţi se poate lansa pe scena politicã localã.

Principalul argument pentru care acest partid ar putea atrage un numãr important de membri ar fi acela cã este o formaţiune nouã care doreşte sã vinã cu o altã viziune politicã. De asemenea, spre PMP Mehedinţi s-ar putea orienta şi membri altor partide.   

Evident, cel mai vulnerabil partid este PDL Mehedinţi, partid dinspre care nu este exclus sã vinã un numãr important de voturi, în special din zona acelui electorat care apreciazã activitatea preşedintelui Traian Bãsescu. Este cert, din acest punct de vedere, cã o parte însemnatã a electoratului democrat-liberal din judeţ va vota la alegerile europarlamentare cu PMP Mehedinţi.

Dincolo însã de aceastã susţinere, hotãrâtoare este capacitatea politicã a PMP Mehedinţi de a se organiza şi mobiliza în judeţ la nivelul structurilor teritoriale de partid. În mãsura în care reuşeşte sã adopte o strategie electoralã eficientã şi corectã partidul poate spera la obţinerea unui rezultat electoral mulţumitor.