Medicul nutriționist Mihaela Bilic a reacţionat pe social media unde atrage atenţia despre practicile unor producători care au fost capabili să inventeze un clip publicitar în care se spune că doar paine ambalată este sigură pentru consum. În felul acesta, continuă medicul,  se crează falsa idee că pâinea, alimentul de bază al românului, ar putea reprezenta un risc în îmbolnăvirea cu virusul gripal.

„Scopul scuză mijloacele. Trăim vremuri tulburi, zile pline de anxietate nesiguranță și dezorientare, ne simțim amenințați din toate direcțiile de dușmani nevăzuți, îi privim cu frică și neîncredere pe cei din jurul nostru, ne izolăm cu speranța că ne protejăm. În astfel de situații, când ar trebui să dăm dovadă în plus de simț civic și omenie, nu ai cum să nu fii trist și dezamăgit când vezi cum se poate profita de pe urma îngrijorării oamenilor”, explică medicul nutriţionist.

 Cum ne păcălesc comercianţii

„Nu numai că există comercianți care s-au gândit să vîndă produsele la suprapreț, dar chiar au apărut campanii publicitare care promovează anumite produse în detrimentul altora. Coronavirusul le oferă unora motivul perfect pentru a se remarca în fața concurenței, indiferent cat de ridicol sau neadevărat este argumentul lor.

Nu aș fi spus nimic, dacă n-aș fi văzut o astfel de campanie ce are ca subiect un aliment sfânt pentru mine: pâinea. Ei bine, pâinea noastră cea de toate zilele a ajuns să fie folosită ca măr al discordiei pe piața produselor de panificație. Din dorința de a avea cat mai mulți clienți sau, mai trist, de a-și anihila concurența, unii producători au fost capabil să inventeze un clip publicitar în care se spune că doar paine ambalată este sigură pentru consum. În felul acesta se crează falsa idee că pâinea, alimentul de bază al românului, ar putea reprezenta un risc în îmbolnăvirea cu virusul gripal”, avertizează doctorul.

De pâine nu are nimeni voie să se lege, e un simbol, un aliment sfânt, pentru care trebuie să mulțumim în fiecare zi când o avem pe masă

Știu că într-o economie de piață scopul scuză mijloacele, însă o astfel de acțiune mi se pare rușinoasă, iresponsabilă și periculoasă.  A încerca să denigrezi un produs precum pâinea mi se pare incalificabil, indiferent de context și de miza financiară care este urmărită.  Nu pot decât să constat cu amărăciune că într-o astfel de perioadă de post, în care ne confruntăm și cu riscul virusului gripal, ne-a fost întinată până și pâinea. Ori de pâine nu are nimeni voie să se lege, e un simbol, un aliment sfânt, pentru care trebuie să mulțumim în fiecare zi când o avem pe masă.

Nu există paine bună și rea, ci doar paine!! Sper din suflet ca cei ce au imaginat o astfel de campanie să aibă conștiința curată și doar mesajul rezultat să fie ambiguu, altfel nu poți avea nicio scuză atunci când vrei să faci profit din situațiile de criză!”, este semnalul pe care-l trage doctorul nutriţionist.

Te-ar putea interesa și: