Acestea se vor menține în continuare în marea lor majoritate ușor mai mari decât cele normale datei.

Astfel, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie,cerul va fi senin, exceptând zona montană, iar în prima parte a zilei și regiunile nord-estice, unde va fi variabil, cu înnorări temporare și izolat se vor semnala ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu ușoare intensificări în prima parte a intervalului la munte, în special la altitudini mari, iar local și în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 și 31 de grade, iar cele minime între 10 și 21 de grade, ușor mai scăzute în depresiuni, unde vor fi condiții de ceață.

METEO. Prognoză surprinzătoare. Ce ne așteaptă în aceste zile

În București, vremea se va menține frumoasă, dar și caldă. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla în general moderat ziua și slab noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

La mare, pe litoral, temperatura maximă a zilei se va ridica la 26 de grade, iar cea minimă de 18 grade. Cerul este senin, iar vântul bate moderat spre slab, cu o viteză de maximum 8 m/s, din NE. La fel ca în București, șansele de precipitații sunt de 10%.

Prognoză meteo surprinzătoare pentru weekend! Ce ne mai așteaptă?

La munte, în Județul Brașov, temperatura maximă înregistrată pe 11 septembrie va fi de 24 de grade, iar cea minimă de 13 grade, care va fi resimțită noaptea. Vântul este și mai puțin sesizabil decât la malul mării, bătând cu o viteză de 1,6 m/s, dinspre NE. Șansele de precipitații sunt de 35%.

De altfel, întreg weekend-ul va fi dominat de un regim anticiclonic de tip azoric, temperaturile urmând să se situeze peste media climatologică a perioadei, îndeosebi în regiunile sudice.