Meteo. Vară la începutul lui noiembrie! Specialiștii sunt bulversați
- Mihaela Dan
- 6 noiembrie 2019, 07:08
ANM a emis prognoza pentru miercuri, 6 noiembrie. Astfel, după ce vremea a început să se încălzească, meteorologii susțin că temperaturile vor depăși 20 de grade, iar vremea va fi plăcută până spre weekend.
Cerul va fi variabil spre senin, iar vântul va sufla slab spre moderat.
În Capitală meteorologii anunță o vreme caldă, astfel bucureștenii bucurându-se de o maximă de 23 de grade Celsius. Cerul va fi parțial acoperit de nori, dar soarele își va face simțită prezența pe tot parcursul zilei. Vântul va sufla slab spre moderat cu o viteză de 13 km/h.
La munte, maxima nu va depăși 19 grade Celsius. Așadar, miercuri va fi o zi plăcută în ciuda norilor care se vor aduna pe cer și care vor prevesti ploaia. Pe timpul nopții maxima va scădea până la 9 grade Celsius și sunt așteptate precipitații.
La litoral se vor înregistra 22 de grade Celsius, temperatură peste normalul acestei perioade. Vântul va sufla slav spre moderat, iar cerul va fi în cea mai mare parte a zilei însorit.
Clujenii nu vor avea parte de o vreme tocmai plăcută pentru că va ploua. Meteorologii au transmis că se vor înregistra câteva averse, iar temperatura maximă va fi de 17 grade Celsius. În Iași vremea va fi foarte frumoasă pentru acest început de noiembrie. Temperatura maximă va ajunge până la 22 de grade Celsius, iar cerul va fi parțial noros. Vântul va sufla slab până la moderat cu 18 km/h, iar pe timpul nopții se vor înregistra 12 grade Celsius.