METEO. Un ciclon periculos va lovi România în zilele următoare. Sfârşitul de săptămână aduce vreme răcoroasă, dar şi ploi, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificãri de scurtã durată ale vântului şi posibil grindină în mare parte din ţară.
METEO. La sfârşitul acestei săptămâni, gradul de instabilitate atmosfericã va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării şi se va manifestă prin înnorãri, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Cantitãţile de apã vor fi local mai însemnate, cu precãdere în sud şi est şi va cãdea grindină, potrivit ANM, citat de romaniatv.
PROGNOZA METEO VINERI: Vremea va fi rãcoroasã în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri mai accentuate ziua în zonele de munte şi pe arii restrânse în rest, cu precãdere în regiunile sud-estice, unde vor fi ploi de scurtã duratã şi trecãtor descãrcãri electrice, iar noaptea mai ales în nord-vest.
Vântul va suflă slab şi moderat, cu intensificãri de scurtã duratã în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 29 de grade, iar cele minime se vor situa între 8 şi 18 grade, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei.
BUCUREȘTI: Vremea va fi frumoasã. Cerul va fi variabil, iar vântul va suflă slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 26...27 de grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 14 grade.
PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ: Vremea va deveni instabilã în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţãrii, precum şi la munte, unde, mai ales dupã-amiază şi noaptea, vor fi înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantitãţile de apã vor fi izolat mai însemnate şi vor fi condiţii de grindinã.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar pe suprafeţe mici. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunãrii, iar cele minime se vor situa între 10 şi 20 de grade, mai scãzute în estul Transilvaniei.
BUCUREȘTI: Vremea va fi normalã termic. Cerul va fi variabil, iar spre searã şi noaptea va creşte probabilitatea pentru ploi de scurtã duratã şi descãrcãri electrice. Vântul va suflă slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 28...29 de grade, iar cea minimã de 14...17 grade.
PROGNOZA METEO DUMINICĂ: Gradul de instabilitate atmosfericã va fi accentuat în cea mai mare parte a ţãrii şi se va manifestă prin înnorãri, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului.
Cantitãţile de apã vor fi local mai însemnate, cu precãdere în sud şi est şi va cãdea grindinã. Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele normale pentru mijlocul lunii iulie, astfel cã maximele vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade, iar minimele între 10 şi 19 grade.
BUCUREȘTI: Gradul de instabilitate atmosfericã va fi accentuat şi se va manifestă prin înnorãri temporar accentuate, averse ce pot avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura aerului, mai coborâtã decât în mod normal pentru mijlocul lunii iulie, va avea maximă de 24...25 de grade şi minimă de 14...15 grade.