AVERTISMENT de la meteorologi! Când VA NINGE în România. Un CICLON de aer polar va da peste cap totul

AVERTISMENT de la meteorologi! Când VA NINGE în România. Un CICLON de aer polar va da peste cap totul

Deși avem parte de o toamnă extrem de călduroasă, memteorologii au anunțat deja când vom avea parte de prima ninsoare de la sfârșitul anului 2018.

Specialiștii atrag atenția că în perioada următoare un ciclon va pune stăpânire pe România și va aduce frig, ploi, dar și ninsori. 

Astfel, temperaturile urmează să scadă dramatic începând cu săptămâna următoare, fiind însoțite de precipitații. pe alocuri va cădea și ninsoare, în special în zonele montane.

Vremea se va răci semnificativ duminică, când temperaturile vor scădea cu 10 grade. La munte vor fi, în unele zone chiar și -7 grade, astfel că sunt șanse foarte mari să ningă. 

Ciclonul cu aer rece va părăsi România la începutul lunii octombrie, când temperaturile se vor stabiliza și vor ajunge la valori normale pentru această perioadă.