Meteo. ANM a declanșat alerta. Temperaturile vor scădea dramatic. Ce zone sunt vizate
- Cristian Istrate
- 25 martie 2019, 11:12
METEO. Vremea se va răci brusc de marţi, iar temperaturile vor scădea cu mai bine de 10 grade Celsius, chiar dacă ANM a anunțat temperaturi de până la 25 de grade Celsius pentru luni.
Vremea se va răci brusc de marţi, iar temperaturile vor scădea cu mai bine de 10 grade Celsius, chiar dacă ANM a anunțat temperaturi de până la 25 de grade Celsius pentru luni.
Pentru ziua de luni:
În regiunile sudice, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă a lunii martie, în timp ce în rest, valorile termice vor fi mai scăzute decât duminică, dar se vor apropia de mediile multianuale. Cerul se va menţine mai mult senin în jumătatea de sud a teritoriului, iar în cea de nord va prezenta înnorări şi va ploua slab, pe arii extinse în Maramureş, local în nordul Transilvaniei şi al Moldovei şi izolat în Crişana şi Banat. În zona montanã înaltã, vor fi precipitaţii mixte, informează ANM.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare la munte, iar la cote mai reduse şi în centrul şi estul ţãrii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 22 de grade. Vor fi valori mai ridicate în Câmpia Română până spre 24-25 de grade.
În Bucureşti, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Cerul se va menţine mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22-24 de grade.
Pentru ziua de marți:
Vremea se va răci, accentuat în jumătatea de sud a teritoriului, astfel valorile termice se vor situa uşor sub mediile multianuale. Vor fi înnorări mai persistente în regiunile sudice, estice şi parţial în cele centrale, acolo unde va ploua slab. Ploile vor fi mai frecvente şi pe arii relativ extinse ziua, în timp ce noaptea se vor restrânge.
La munte, treptat vor predomina ninsorile, iar spre sfârşitul intervalului, în Maramureş, nordul Moldovei şi în Transilvania trecător pot fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări temporare la munte, iar la cote mai reduse local şi în restul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 15 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -5 şi 5 grade. Spre sfârşitul nopţii, pe arii restrânse îndeosebi în regiunile intracarpatice, se va produce brumă.
În ceea ce privește vremea din Bucureşti, marţi temperatura maximă va fi de 10-12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade. Cerul va fi mai mult noros şi mai ales în cursul zilei va ploua slab, iar vântul va prezenta unele intensificări.
Pentru ziua de miercuri:
Vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul zilei, când pe arii restrânse vor fi precipitaţii sub formă de ploaie în regiunile sudice şi trecător mixte în extremitatea de nord-est.
În zona de munte, izolat se vor semnala şi ninsori slabe. Pe arii restrânse vântul va continua să prezinte intensificări, viteze mai mari urmând a se înregistra pe crestele montane şi în estul teritoriului.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -7 şi 3 grade, uşor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. Dimineaţa şi noaptea local se va produce brumă.
Miercuri, în Capitală vremea va fi rece pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua când vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de -1-1 grad. Potrivit meteorologilor, spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de brumă.