Mesajul președintelui Tribunalului Timiș: ”Oamenii mizerabili din viața mea m-au făcut puternică”

Mesajul președintelui Tribunalului Timiș: ”Oamenii mizerabili din viața mea m-au făcut puternică”

Mesaj acid plasat în spațiul virtual de președintele Tribunalului Timiș. Judecătorul Adriana Stoicescu își sărbătorește, joi, ziua de naștere, ocazie cu care a decis să se adreseze public ”oamenilor mizerabili”.

Mesajul integral transmis de magistrat este cutremurător. ”Orice cetăţean responsabil al planetei îşi serbează ziua de naştere alături de prieteni şi oameni dragi. Vărsătorul, excentricul prin excelenţă al Universului, va alege întotdeauna altceva. Azi, eu aleg să îmi „petrec” câteva clipe cu oamenii mizerabili din viaţa mea. Cu viperele care s-au târât în jurul meu, încercând să mă otrăvească. Cu hienele care, purtând masca prieteniei, adulmecau, plini de speranţă, mirosul de sânge proaspăt. Cu viermii care mi-au invadat viaţa privată. M-aţi vânat, ştiind că sunt nevinovată. M-aţi hărţuit şi aţi pus un preţ pe capul meu. M-aţi jignit şi m-aţi umilit; aţi rostit nenumărate, incredibile minciuni despre mine. M-aţi împroşcat cu noroi. Am fost, pe rând, infractoare şi prostituată şi coruptă şi proastă. Şi din nou coruptă… M-aţi ameninţat, direct sau prin binevoitori, simple lichele care azi se leapădă de voi. Pentru că aşa aţi vrut voi! Pentru că puteaţi! Azi, însă, eu aleg să vă mulţumesc. Datorită vouă sunt un om puternic. Datorită vouă, sunt un om mai bun şi, sper, mai smerit. Datorită vouă, oameni fără Dumnezeu, am învăţat să mă rog cu adevărat. Datorită vouă am înţeles importanţa Cuvântului şi puterea cuvintelor. Am înţeles că Adevărul iese întotdeauna la iveală şi că Dreptatea Divină are ultimul cuvânt. Toţi vom plăti. Toţi veţi plăti. Pentru răul făcut, pentru minciunile spuse, pentru destinele frânte. Pentru vieţile distruse întru slava voastră deşartă, mici figurine de lut care v-aţi crezut de neatins şi de neoprit. Priviţi-vă în oglindă şi veţi vedea ce mici sunteţi, dragii mei „prieteni”. Priviţi-vă.Şi poate aşa veţi înţelege finalul neaşteptat al poveştii pe care voi aţi creat-o… Datorită vouă am devenit ceea ce urâţi voi cel mai tare… Un om curajos”,  a scris magistratul Adriana Stoicescu.