Mesajul Patriarhului Daniel pentru începutul noului an școlar. Cu ce contribuie Biserica
- Marinela Sârbu
- 7 septembrie 2020, 21:48
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis o binecuvântare pentru familie și școală la începutul noului an școlar și a anunțat că Biserica a donat 5.000 de tablete.
Patriarhul Daniel atrage atenția că educația este prioritatea fundamentală a societății, dar în contextul pandemiei, trebuie respectate cu strictețe regulile sanitare.
„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2020 An omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor. Prin această iniţiativă, sunt ajutaţi atât părinţii, cât şi copiii să cultive reciproc iubirea în familie şi să preţuiască credinţa şi educaţia, ca fiind principalele lumini ale vieţii în societate.
Educaţia este prioritatea fundamentală a oricărei societăţi care doreşte dezvoltarea spirituală şi prosperitatea materială a poporului. În dezvoltarea unei educaţii autentice pentru viaţă” se arată în mesajul de binecuvântare al Prefericitului Daniel, preluat de Agerpres.
Patriarhul BOR atrage atenția existenței unei cooperări între Familie, Biserică și Școală, pentru desăvârșirea educației.
„Într-o lume marcată de tendinţe ideologice individualiste şi secularizante, care slăbesc unitatea familiei şi pacea socială, este esenţială cultivarea unei legături statornice şi a unei cooperări rodnice între Familie, Biserică şi Şcoală.
În Familie şi în Biserică, părinţii trupeşti şi duhovniceşti sunt chemaţi să-i înveţe pe copii iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni, prietenia, solidaritatea, hărnicia, dărnicia şi recunoştinţa, să îi încurajeze să descopere bucuria jocului şi a cunoaşterii, dar şi frumuseţile naturii şi ale culturii româneşti. La Şcoală, profesorii care predau diferitele discipline de învăţământ sunt apreciaţi când oferă elevilor o învăţare motivantă, activă şi creativă. Pe lângă cunoştinţe necesare promovării examenelor naţionale, o şcoală bună îi învaţă pe copii şi tineri să cultive libertatea şi responsabilitatea, dar şi să cunoască valorile spirituale şi culturale, româneşti şi europene” a mai arătat în mesajul său, Patriarhul Daniel.
De asemenea, șeful BOR amintește de respectarea cu strictețe a normelor sanitare, iar pentru a-i sprijini pe elevii care învață online, Biserica a făcut o donație de 5.000 de tablete.
„Din cauza pandemiei, începutul acestui an şcolar are loc într-o perioadă foarte dificilă, privind sănătatea individuală şi colectivă. De aceea, în special la şcoală trebuie respectate cu multă atenţie regulile sanitare de protejare a sănătăţii elevilor şi a cadrelor didactice. Precum în anii precedenţi, şi la începutul acestui nou an şcolar, parohiile vor continua să ajute cu rechizite şcolare pe elevii din familiile defavorizate. Acest ajutor material se adaugă la cele 5000 de tablete oferite deja de Biserica noastră multor copii din zone defavorizate.
Cu prilejul începutului anului şcolar 2020-2021, ne rugăm lui Dumnezeu să îi ocrotească pe toţi elevii, părinţii, învăţătorii şi profesorii, să le dăruiască sănătate şi mult ajutor, pace şi bucurie, pentru ca lucrarea lor să fie o binecuvântare pentru familie, şcoală şi pentru întreg poporul român!”, a transmis Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.