Premierul ceh Andrej Babis l-a sfătuit duminică pe preşedintele american Donald Trump să poarte o mască pentru a contribui la limitarea răspândirii pandemiei Covid-19.
„Dl. Preşedinte @realDonaldTrump, încercaţi să atacaţi virusul în maniera cehă”', a scris pe Twitter şeful executivului de la Praga.
„Purtarea unei simple măşti textile diminuează propagarea virusului cu 80%! Republica Cehă a introdus pentru cetăţenii săi OBLIGATIVITATEA purtării unei măşti în public”, a adăugat Andrej Babis.
Republica Cehă a înregistrat 2.663 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 13 decese, potrivit celui mai recent bilanţ, publicat duminică, notează Agerpres.
La începutul acestei luni, premierul ceh a fost criticat din cauza penuriei de măşti de protecție. Ca soluție la această problemă, zeci de mii de femei și-au pornit maşinile de cusut pentru a-şi confecţiona măşti proprii, într-o țară care are o populație de 10,7 milioane de locuitori.
Republica Cehă şi-a închis frontierele, şcolile şi majoritatea magazinelor în încercarea de a încetini răspândirea virusului SARS-CoV-2, responsabil de pandemia Covid-19.