Mesaj controversat al lui Iohannis în toiul protestelor din Piața Victoriei

Mesaj controversat al lui Iohannis în toiul protestelor din Piața Victoriei

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, sâmbătă, în Piaţa Universităţii la campania de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale.

Președintele Klaus Iohannis este optimist în privința strângerii numărului de semnături necesar pentru participarea la prezidențiale.

Acesta crede că PNL va aduna cel puțin numărul de susținători de la alegerile din 2014.

„Sunt foarte bucuros că începem cu dreptul această acțiune. Sper să vină cât mai mulți români și să semneze pentru candidatura mea. Am nevoie de acest semnal din partea românilor. Eu vreau să continuăm împreună și cred că este important în acest moment să subliniez ÎMPREUNĂ, fiindcă împreună trebuie să resetăm, să reconfigurăm statul român.

PSD a adus România aproape de eșec și este clar, așa nu se mai poate. Trebuie să reconstruim aproape tot. Sunt dispus, știu cum trebuie să facem și sunt convins că după alegerile parlamentare fie ele la termen sau poate chiar anticipate, voi coagula o echipa puternică din PNL, din alte partide de opoziție cu care să începem să facem România bine.”

El a făcut referire şi la protestul anunţat în Piaţa Victoriei.

„Este 10 august. Acum un an de zile s-a întâmplat ceva ce a început frumos. Românii au venit să demonstreze pașnic, apoi am intrat într-una din marile tragedii post-decembriste. Guvernul pesedist și-a atacat proprii cetățenii cu bâte,cu gaze lacrimogene.

Românii care au demonstrat pașnic, au fost atacați de Guvernul României. Eu nu îmi doresc să se mai întâmple așa ceva NICIODATĂ. Este clar că evenimentele de anul trecut trebuie elucidate. Trebuie să vedem cine a dat comandă politică pentru așa ceva.

Astăzi are loc o manifestare de comemorare a ceea ce s-a întâmplat anul trecut. Să fie frumoasă, pașnică și sper că de data asta Guvernul să se abțină de la acțiuni de forță și să nu facă decât ceea ce trebuie să facă. Să păstreze ordinea calm”, a declarat Klaus Iohannis în Piața Universității.