Noua ordine mondială a Politicilor Marilor Puteri este marcată de o fragmentare tot mai mare între state și în interiorul statelor. Rezultatul recentelor alegeri din Germania oferă un exemplu serios. Fracturarea din spectrul politic al Germaniei reflectă o fracturare mai largă în Uniunea Europeană (UE) și relațiile UE cu SUA, cel mai puternic aliat tradițional al acesteia și garant de securitate de decenii.

Cancelarul desemnat al Germaniei, Friedrich Merz, un politician pro-american convins de-a lungul carierei, preia puterea la o răscruce istorică critică. Întrucât Germania este a treia economie din lume și cea mai mare din Europa, eventualele decizii și acțiuni ale lui Merz vor modela inevitabil viitorul Germaniei și Europei în următorul sfert de secol și, potențial, dincolo. Cu toate acestea, o avertizare esențială și o întrebare în așteptare este dacă Uniunea Europeană va supraviețui sau nu se va transforma într-o oarecare măsură în forma sa actuală.

Realitatea este că fără o conducere germană eficientă, UE este mai puțin eficientă pe plan intern și extern. UE a suferit de tulburări de deficit de conducere în ultimii ani, mai ales de când cancelarul Olaf Scholz a preluat puterea și invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în februarie 2022. În ciuda expresiilor de unitate și a sumelor masive cheltuite pentru susținerea Ucrainei, axa tradițională franco-germană care conducea UE a rămas în mare parte epuizată sub o cârmă nebunească, Emmanuel Scholz și Macron.

Președintele francez și Scholz, precum și alți lideri selecționați, promovau retoric o nouă Europă în teorie, în timp ce se îndoiesc în practică într-o lume în schimbare rapidă. Încercarea zadarnică a lui Scholz de a extinde un centrism Merkel-lite, după domnia de 16 ani a fostului cancelar, a avut ca rezultat cea mai proastă performanță electorală a social-democraților de după al Doilea Război Mondial. În ciuda erodării puterii pe care și-a autoprovocat-o acasă, Macron deține încă o putere considerabilă în politica externă de a acționa până la sfârșitul mandatului său în 2027.

Pentru Merz, timpul este esențial. În timp ce Macron și premierul Marii Britanii Keir Starmer l-au vizitat pe președintele american Trump, cerșind pentru includerea Europei în discuțiile de încetare a focului cu Ucraina, Germania nu este încă de găsit nicăieri. Trump nu așteaptă Europa pe Ucraina. Abordarea sa rapidă necesită rezultate concrete din partea Europei, în special sub formă de trupe de menținere a păcii, care sunt așteptate iminent dacă se ajunge la încetarea focului.

Apelul lui Merz la independența europeană față de SUA sună îndrăzneț în teorie, dar în mare parte gol în practică. Comunicarea pre-electorală a lui Merz către Regatul Unit și Franța pentru acces la descurajarea lor nucleară pare îndrăzneață din punct de vedere strategic. Cu toate acestea, este puțin probabil să salute plecarea unui element de descurajare mai imediat sub forma a 35.000 de soldați americani aflați pe pământul german. Concluzia este că, în ciuda oricărei retorici hotărâte, Merz și cea mai mare parte a Europei vor necesita o anumită formă de dependență de securitate a SUA în viitorul apropiat.

GERMANY'S MERZ ENTERS GREAT POWER POLITICS

The new world order of Great Power Politics is marked by increasing fragmentation between states and within states. The outcome of Germany’s recent election provides a sobering example. The fracturing across Germany’s political spectrum is reflective of a broader fracturing across the European Union (EU) and the EU’s relations with the U.S., its strongest traditional ally and decades-long security guarantor.

Germany’s Chancellor-designate Friedrich Merz, a career-long staunch pro-US politician, assumes power at a critical historic crossroads. As Germany is the world’s third largest, and Europe’s biggest, economy, Merz’s eventual decisions and actions will inevitably shape the futures of Germany and Europe over the next quarter century, and potentially beyond. However, a key caveat and pending question is whether the European Union will actually survive, or somewhat transform, in its current form.

The reality is that without effective German leadership, the EU is less efficient internally and externally. The EU has been suffering from leadership deficit disorder in recent years, particularly since Chancellor Olaf Scholz assumed power and Russia’s full-scale invasion of Ukraine in February 2022. Despite expressions of unity and massive sums spent on supporting Ukraine, the traditional Franco-German axis driving the EU largely ran out of steam under a rudderless Scholz and quixotic Emmanuel Macron.

The French president and Scholz, and other select leaders, were rhetorically promoting a new Europe in theory while dithering in practice in a rapidly changing world. Scholz’s futile attempt to extend a Merkel-lite centrism, after the former chancellor’s 16-year reign, resulted in the worst electoral performance by the Social Democrats since World War II. Despite his self-inflicted erosion of power at home, Macron still possesses considerable power in foreign policy to act until his term’s end in 2027.

For Merz, time is of the essence. While Macron and UK Prime Minister Keir Starmer visited U.S. President Trump, begging for Europe’s inclusion in Ukraine cease-fire talks, Germany is still nowhere to be found. Trump is not waiting for Europe on Ukraine. His fast-track approach demands concrete deliverables from Europe, particularly in the form of peacekeeping troops, which are expected imminently if a cease-fire is reached.

Merz’s call for European independence from the U.S. sounds bold in theory but largely empty in practice. Merz’s pre-election outreach to the U.K. and France for access to their nuclear deterrence seems strategically daring. However, he would be unlikely to welcome the departure of a more immediate deterrent in the form of 35,000 U.S. troops on German soil. The bottom line is that, despite any resolute rhetoric, Merz and most of Europe will require some form of U.S. security dependence for the foreseeable future.