Merkel: Navalnîi e una, Nord Stream-2 e altceva

Merkel: Navalnîi e una, Nord Stream-2 e altceva

Cancelarul Germaniei a declarat că dosarul opozantului rus Alexei Navalnîi și Nord Stream-2 sunt două probleme „separate”. Angela Merkel a precizat că Berlinul nu-și va schimba politica față de Rusia

Cancelarul german Angela Merkel a semnalat faptul că Berlinul nu este interesat de o schimbare fundamentală în relația sa cu Rusia, subliniind că este important să se păstreze deschise canalele de comunicare cu Moscova.

Angela Merkel a fost criticată în repetate rânduri de unele cancelarii occidentale pentru creditul pe care i-l acordă liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.

Unul din cei mai virulenți critici ai Angelei Merkel este președintele Statelor Unite, Donald Trump, care a acuzat de mai multe ori Berlinul că nu acordă un procent mai mare din PIB al Germaniei pentru apărare, în schimb „dă bani Rusiei” via proiectul gazier Nord Stream-2.

Ne puteți urmări și pe Google News

Comentariile Angelei Merkel  sale vin după o săptămână în care tensiunile au ieșit la suprafață, datorită presupusei otrăviri a liderului protestatar Alexei Navalnîi și a crizei politice din Belarus.

„Trebuie să continuăm să vorbim” cu Moscova, a declarat Angela Merkel reporterilor, la conferința de presă anuală de vară, la Berlin, adăugând că Rusia este un jucător-cheie pe arena internațională.

Cancelarul Germaniei a precizat că Uniunea Europeană va lua măsuri adecvate în cazul în care o investigație va constata că opozantul Alexei Navalnîi, care a fost adus în Germania pentru tratament medical, a fost otrăvit în mod intenționat.

Referitor la situația din Belarus, unde realegerea președintelui Alexandr Lukașenko în fruntea țării a provocat proteste de masă, Angela Merkel a declarat că guvernul de la Berlin u recunoaște rezultatele contestate ale alegerilor prezidențiale și și-a exprimat îngrijorarea că Rusia ar putea trimite trupe în țară.

Merkel a respins însă ideea că diferențele politice ar trebui să interfereze cu Germania, în privința cooperării cu Rusia, referitor la conducta Nord Stream-2.

„Proiectul Nord Stream-2 ar trebui să fie finalizat”, a spus ea, subliniind că speța lui Navalnîi a fost un „subiect sensibil”, dar că „ar trebui să fie păstrat separat” de politica economică.

Gazoductul Nord Stream-2 este un punct major de dispută între Washington și Berlin, SUA amenințând cu sancțiuni firmele europene care participă la proiect.

Pe de altă parte, starea de sănătate a lui  Navalnîi înregistrează „unele ameliorări”', a anunţat vineri spitalul din Berlin unde acesta este tratat de când a fost victima unei posibile otrăviri în Rusia, potrivit autorităţilor germane, informează Agerpres.