Numeroase magazine și micul comerț se redeschid, luni, în Germania, o primă etapă dintr-o lungă operațiune de ridicare a măsurilor de izolare. În această țară, unde epidemia este „sub control”, școlile și liceele se vor deschide la 4 mai.
Viața începe să-și reia cursul în Germania. Magazinele alimentare, librăriile și dealerii de mașini vor putea din nou să-și întâmpine clienții. Această măsură se referă într-o primă fază la magazinele cu o suprafață mai mică de 800 de metri pătrați.
Este primul pas în strategia de ieșire din izolare elaborată de cancelarul Angela Merkel și urmată de liderii celor șaisprezece landuri germane.
Pandemia provocată de SARS-CoV-2 este „sub control” după o lună de restricții în viața socială, a anunțat în weekend guvernul.
Cancelarul, a cărei gestionare a crizei este apreciată de germani, intenționează să repornească o economie care a intrat în recesiune în martie, o situație critică care ar trebui să continue mai multe luni, estimează specialiștii.
Cu peste 135.000 de cazuri înregistrate oficial și în jur de 4.000 de decese, pandemia este „sub control și gestionabilă” în Germania, potrivit ministrului Sănătății, Jens Spahn.
Pentru prima dată, rata de infectare, riguros monitorizată, care măsoară numărul de persoane infectate în medie de fiecare pacient cu Covid-19, a scăzut vineri la mai puțin de 1 și a fost limitată la 0,7, potrivit institutului Robert Koch, autoritatea federală responsabilă pentru monitorizarea epidemiologică, scrie France 24.
Acest „succes de etapă” este totuși „fragil”, a avertizat Angela Merkel, care s-a autoizolat de două săptămâni în locuința sa din Berlin, după ce a fost în contact cu un medic care a fost testat ulterior pozitiv la SARS-CoV-2.
„Nu vom putea să trăim viața de dinainte pentru o lungă perioadă de timp. Distanțarea socială și protecția vor rămâne regula și măsura vieții noastre de zi cu zi", a avertizat Armin Laschet, liderul unuia dintre cele mai afectate landuri de pandemie, Renania de Nord-Westfalia, și candidat la președinția partidului conservator CDU.
Germania intenționează să ridice treptat restricțiile sociale puse în aplicare în ultima lună.
Școlile și liceele se vor redeschide la 4 mai. În Bavaria, landul cel mai afectat de Covid-19, deschiderea școlilor este programată o săptămână mai târziu.
Interdicția de a se grupa mai mult de două persoane în spațiul public, cu excepția familiei, este însă prelungită. Distanța minimă de 1,5 metri trebuie să fie respectată în continuare între fiecare persoană.
În ceea ce privesc saloanele de coafură, frizeriile, nici ele nu se vor redeschide până pe 4 mai. Saloanele de masaj, înfrumusețare și de tastuaje rămân închise.
Locurile culturale, barurile, restaurantele - cu excepția livrărilor - zonele de joacă, terenurile de sport, rămân, de asemenea, închise.
Adunările mari, precum concertele sau competițiile sportive vor rămâne interzise până cel puțin la 31 august.