Mercenar pentru Rusia din Republica Moldova, mort în Ucraina

Mercenar pentru Rusia din Republica Moldova, mort în Ucraina Vasile Ilcu / sursa foto: Карагайский районный дом культуры и досуга / Vk.com

Un mercenar care lupta pentru Rusia, originar din Republica Moldova, ar fi murit în Ucraina, potrivit presei ruse.

Bărbatul originar din Republica Moldova, în vârstă de 32 de ani, pe nume Vasile Ilcu ar fi murit în războiul din Ucraina, în timp ce lupta de partea agresorilor din Federația Rusă, potrivit portalului rusesc 59.ru.

Bărbatul din Republica Moldova locuia în Rusia de șapte ani

Potrivit reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău, citați de agenția de presă Unimedia, decesul mercenarului de origine moldoveană încă nu este confirmat.

Vasile Ilcu este cetățean moldovean, dar în urmă cu 7 ani s-a mutat definitiv în Federația Rusă, unde trăia și muncea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot în Rusia s-a căsătorit și a decis să aleagă o carieră militară într-un domeniu special de operațiuni militare.

Război în Ucraina

Război în Ucraina / Sursa foto: X (Twitter)

Mercenarul rus a fost eliminat în districtul Zaporojie din Ucraina

Vasile Ilcu ar fi fost ucis în cursul unei astfel de operațiunii speciale din războiul declanșat de Vladimir Putin contra Ucrainei, în urmă cu doi ani. Moldoveanul a fost eliminat de armata Ucrainei în satul Rabotino, din districtul Zoporojie.

Potrivit portalului 59.ru, familia și rudele bărbatului și-au luat rămas bun de la Vasile Ilcu în cursul zilei de luni, la casa de cultură din Karagai, localitatea unde moldoveanul trăia de șapte ani.

Administrația districtului Karagai a transmis cele mai profunde condoleanțe familiei și prietenilor lui Vasile Ilcu.

„Regretăm să vă informăm că la 21 ianuarie 2024, în timp ce efectua o misiune de luptă în timpul „operațiunii militare speciale” pe teritoriul satului Rabotino, regiunea Zaporojie, Vasile Nicolaevici Ilcu a fost ucis”, este mesajul trimis de administrația districtului municipal Karagai familiei celui decedat.

Război Ucraina

Război Ucraina / Sursa foto: Arhiva EVZ

Republica Moldova nu a confirmat știrea despre moartea lui Vasile Ilcu

Ministerul Afacerilor Externe nu a confirmat deocamdată acest caz, dar a anunțat că a solicitat informații, prin intermediul misiunii diplomatice a Republicii Moldova din Federația Rusă, cu privire la acest incident.

Reamintim că există și sute de cetățeni din Republica Moldova care luptă alături de Ucraina, potrivit jurnalistul de război Andrei Captarenco. „Am întâlnit moldoveni care luptă în Ucraina, iar din discuțiile pe care le-am avut cu unii dintre ei, pe front sunt circa 300 de moldoveni, însă nu știu cât de real este acest număr pentru că acestea sunt date militare și sunt secretizate foarte bine”, a declarat jurnalistul.